UPU nou la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni”. Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni” a deschis o nouă Unitate de Primiri Urgenţe, care deşi a fost finalizată în luna mai nu era încă utilizată din cauza absenţei avizului ISU.
Vineri, la ora 8:01, a fost adus în noul UPU de la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar – Arseni” primul pacient, iar până la ora 09.00 alți 10 oameni care se aflau în vechea secție de UPU au fost transferați de asemenea în noua unitate.
Construcția unității medicale a costat 3, 5 milioane de euro, suma provenind de la bugetul local al Sectorului 4.
Amenajată pe o suprafață de 1.236 mp, Unitatea de Primiri Urgențe de la “Bagdasar-Arseni” are un regim de înălțime S+P+2E și este conectată, printr-o pasarelă suspendată, de corpul C al spitalului, la nivelul etajului 2.
Unitatea cuprinde o nouă sală de așteptare, un spațiu dedicat pentru registratură și triaj, dincolo de care accesul va fi permis doar personalului medical și pacienților internați însoțiți.
Totodată, secția urgențelor majore a fost extinsă, cea a urgențelor minore a fost precis delimitată, iar în imediata vecinătate a triajului există o zonă de decontaminare.
Imobilul este prevăzut cu ascensor de capacitate extinsă, capabil să transporte pacienți pe targă/scaun cu rotile, asigurând eficient legătura cu restul spitalului, în completarea pasarelei de legătură, precum și cu generator pentru asigurarea permanenței furnizării energiei electrice către consumatorii vitali.
Noua structură permite desfășurarea activității în cele mai bune condiții a unei echipe medicale de peste 170 de cadre medicale, care până acum au profesat în condiții dificile.