S-au luat măsuri dure în urma protestelor din Piața Victoriei. Persoanele care au ales să acționeze pe baza violenței s-au ales cu dosare penale. Un bărbat a fost arestat preventiv, alţi patru fiind plasaţi în arest la domiciliu. Ei nu au voie să utilizeze rețelele de socializare și vor fi monitorizați.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori în cazul a patru dintre cele cinci persoane reţinute după violenţele produse la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. Instanţa a decis aplicarea măsurii arestului la domiciliu pentru aceşti patru indivizi, impunându-le, totodată, interdicţia de a utiliza reţelele de socializare.
În ceea ce îl priveşte pe al cincilea reţinut, acesta a fost plasat în arest preventiv, conform deciziei instanţei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care investighează violenţele din Piaţa Victoriei, au propus arestarea preventivă a celor cinci persoane reţinute după ce au fost extrase din mulţimea de protestatari.
Aceste măsuri au fost formulate în urma incidentelor care au avut loc în timpul manifestaţiei fermierilor.
Procesul s-a desfăşurat în noaptea de miercuri spre joi, când un complet de judecată de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă doar pentru Gabriel Fugel.
Acesta este pus sub acuzare în legătură cu evenimentele violente înregistrate la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de arestare preventivă a inculpatului FUGEL GABRIEL, fără domiciliu în România, fără CI, CNP, în dosarul penal nr. 5834/163/P/2026 (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 16.09.2026 până la data de 15.10.2026, inclusiv. Dispune emiterea de urgenţă a mandatului de arestare preventivă şi comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor legale. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului prin apărător, de luare a unei măsuri preventive mai uşoare„, se arată în minuta instanţei.
Alţi patru inculpaţi pe numele cărora procurorii au formulat propuneri de arestare preventivă au fost plasaţi în arest la domiciliu.
1. PAMFILE CIPRIAN-ŞTEFAN, necăsătorit, fără obligaţii militare, studii gimnaziale, fără ocupaţie, cunoscut cu antecedente penale
2. VOINEA VIOREL-CRISTIAN, fără obligaţii militare, studii liceale, ocupaţie agent de pază, cunoscut cu antecedente penale
3. NANCU IONUŢ, Buzău, necăsătorit, fără obligaţii militare, studii gimnaziale, fără ocupaţie, fără antecedente penale
4. CIUCUR CIPRIAN, stagiu militar satisfăcut, studii medii, ocupaţie şofer, fără antecedente penale
formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca neîntemeiată. Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpaţi”, se mai arată în minută.
Cei patru nu au voie să folosească reţelele de socializare, având totodată obligaţia de a purta permanent dispozitivul de supraveghere electronică.
Printre cei arestaţi la domiciliu se numără şi Ciprian Ştefan Pamfile, considerat liderul instigatorilor de la protestul fermierilor şi cunoscut în spaţiul public drept un susţinător al lui Călin Georgescu.
Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore. Cinci dintre persoanele audiate după violenţele din Piaţa Victoriei au fost reţinute pentru ultraj.
Dosarul celui de-al şaselea reţinut viza portul unei arme, protestatarul fiind găsit cu un cuţit de 20 de centimetri. Ulterior, faţă de acesta nu s-a dispus nicio măsură preventivă.
Jandarmii anunţau, la finalul protestului, că 47 de persoane au fost conduse la sediile unităţilor de poliţie pentru verificări şi documentarea faptelor, iar faţă de 6 persoane a fost dispusă măsura reţinerii.
În ceea ce priveşte faptele contravenţionale, au fost aplicate, până miercuri dimineaţă, 24 de sancţiuni, în valoare totală de 46.000 de lei.