Ministrul Finanțelor a oferit noi detalii despre concedieri, comasări și inflație. Tanczos Barna susține că românii nu au de ce să își facă prea multe griji cu privire la ceea ce va urma în 2025.
Noul ministru al Finanțelor, Tanczos Barna, a transmis, la Antena 3 CNN, detalii legate de comasarea unor instituții publice, pentru scăderea cheltuielilor din aparatul bugetar, și eventuale concedieri ale funcționarilor publici ca urmare a acestei măsuri. Acesta a făcut precizări și despre rata inflației în 2025, despre care spune că va fi 3,5%.
„Nu vor fi concedieri masive. Nu vor fi desființări de instituții doar de dragul de a desființa ceva. Aceste reorganizări cu siguranță ne pot duce la o reducere de 10-15% a cheltuielilor de funcționare, care ne va ajuta să ne încadrăm în ținta de 7% deficit și, cu siguranță, vom reuși să stabilizăm acest trend de finanțare a deficitului și reducere treptată a cheltuielilor de funcționare.”, spune Tanczos Barna.
Acesta a mai explicat însă, că vor exista „plecări naturale” ale angajaților de la stat, către mediul privat.
„Aș vrea să vă spun din fostul minister în care am lucrat, din Ministerul Mediului. Acolo au fost începute deja demersurile pentru comasarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului cu agenția responsabilă pentru ariile protejate. Ele se unesc, sunt deja procedurile pornite la începutul anului 2025 deja. Instituțiile vor funcționa împreună.
Eu nu spun că vor fi concediați (n.r. angajații), pentru că aceste proceduri durează câteva luni de zile și în această perioadă vor fi foarte multe plecări naturale. Deci sunt pe de o parte ieșirile naturale din sistem, cei cu plecările voluntare și pensionările, plus acele persoane care văd că instituția se reorganizează, cu siguranță se vor îndrepta către mediul privat. Și eu chiar îmi doresc ca persoanele care au făcut performanță în statul român, în instituții publice, în agenții, în direcții de specialitate din ministere să facă performanță și în mediu privat.
Tot din Ministerul Mediului, persoana care s-a ocupat de proceduri de mediu din partea ministerului a plecat la o companie de stat de unde veneau foarte multe documentații care trebuiau să treacă prin filtrul ministerului.
Și companiile naționale își pot reduce cheltuielile, mai susține ministrul.
Sunt convins că și instituțiile care nu sunt comasate. Doar pe management-ul resurselor umane, orice instituție, orice manager, poate să reducă cu 5-10% costurile de personal doar prin management mai eficient. Să suplinească plecările cu persoane recalificate și reașezate pe alte funcții, să nu mai angajeze după ce persoanele ies la pensie și anul 2025 să fie anul în care nu ne mai uităm tot timpul la unde putem să mai angajăm și de unde mai putem să cerem niște bani, ci să ne descurcăm cu banii pe care îi avem.”, spune ministrul Finanațelor.
„Am fost anul trecut campioni (n.r. în Europa), dacă pot să spun așa, la inflație. Anul acesta o să avem inflație mai mică și știu că românii sunt îngriji îngrijorați de creșterea prețurilor, de inflație, de devalorizarea banilor.
Dar, comparativ cu 2022, de exemplu, când am avut 13% inflație, acum o să avem 3,5. Deci 2025 o să însemne un an cu o inflație temperată și cu ajutorul Băncii Naționale, cu cursul de schimb ținut cum trebuie, și aici Banca Națională face performanță de zeci de ani, și cu rezervele valutare și rezerve internaționale ale Băncii Naționale crescute. Că și în decembrie au crescut aceste rezerve și cu bufferul Ministerului Finanțelor, cu siguranță putem să asigurăm un echilibru în continuare.”, a declarat Tanczos Barna, la Antena 3 CNN.