NEWS

Urmează mai multe creșteri de pensii. Decizii anunțate de ministrul Muncii

Urmează mai multe creșteri de pensii. Decizii anunțate de ministrul Muncii
Sursă foto: Ministerul Muncii

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a anunțat mai multe creșteri de pensii. Oamenii vor primi bani în plus în fiecare an, în luna ianuarie, așa cum prevede legea. În plus, oficialul a oferit și ultimele detalii despre procesul de recalculare.

Urmează mai multe creșteri de pensii

Noua lege a pensiilor prevede și majorări pentru pensionari, aceștia urmând să se bucure de noi creșteri începând cu anul viitor. Astfel, an de an, în luna ianuarie, guvernanții vor fi obligați să dea bani în plus seniorilor.

„Avem un mecanism clar stipulat în lege, noutatea fiind că, în fiecare an, în luna ianuarie, vom avea, conform articolului 84, alineatul 6, o majorare în baza unei formule clare astfel încât să nu lăsăm pensionarii în izbeliște, fiindcă au fost ani în care nu am avut majorări ale pensiilor sau au fost ani în care aceste majorări s-au făcut din septembrie.

Vechea lege nu stipula data la care trebuiau făcute majorările. Formula pe baza căreia se calculează majorarea este reprezentată de inflația din anul precedent, comunicată de Institutul Național de Statistică. Pentru pensionari este foarte important să știe că datorită noii legi avem garanția că în fiecare an, indiferent de guverne, nu mai avem majorări ad-hoc și că avem un mecanism clar instituit de lege.”, a anunțat Simona Bucura-Oprescu.

Această formulă era și în legile anterioare, numai că nu se specifica data la care se fac aceste majorări, a adăugat aceasta.

Conform ministrului, aceste modificări aduc o mai mare certitudine și predictibilitate pentru pensionari, asigurându-le o ajustare anuală a pensiilor în concordanță cu inflația.

Toate contribuțiile vor fi luate în calcul

Ministrul Muncii a mai explicat că vârstnicii vor putea să aducă oricând documentele care dovedesc ce sporuri au primit de-a lungul carierei lor.

În plus, oamenii nu trebuie să facă cerere pentru recalcularea din toamnă. Toate contribuțiile vor fi luate în calcul.

„Toate pensiile vor fi recalculate. Indiferent după legea după care au ieșit la pensie, indiferent dacă sunt doamne sau domni fiindcă stagiile au fost diferite dacă erai femeie sau bărbat, după noua lege a pensiilor în urma recalculării pentru aceleași contribuții și aceeași perioadă de cotizare, vei avea un cuantum al pensiei egal” a explicat Simona Bucra Oprescu.

Simona Bucura Oprescu a explicat că pensiile vor fi recalculate fără să fie nevoie de cererea expresă a pensionarilor și a estimat luna în care seniori își vor primi pensiile majorate

„Absolut niciun român nu trebuie să facă cerere de recalculare, pensiile vor fi recalculate prin efectul legii. Din septembrie, fiecare român își va primi pensia recalculată. Luăm în calcul toate contribuțiile. De la 1 septembrie, Casa Națională de Pensii și casele teritoriale au șase luni la dispoziție pentru a recalcula tot ceea ce au în sistem, fiindcă dânșii au deja pentru cea mai mare parte a pensionarilor în sistem. Vor putea să le aducă oricând le vor avea aceste documente, deci nu au un termen limită.

Vor putea să aducă oricând au aceste dovezi”, a spus ministrul Muncii pentru Realitatea Plus.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele
Parteneri
Horoscop 27 mai - 2 iunie 2024, cu Mihai Voropchievici: Fecioarele se luptă cu banii, Balanţele renasc şi cer libertate
Horoscop 27 mai - 2 iunie 2024, cu Mihai Voropchievici: Fecioarele se luptă cu banii,...
Orașul care arată superb în poze, dar unii spun că ar fi ”cel mai deprimant loc”. Ce se întâmplă, de fapt, acolo
Orașul care arată superb în poze, dar unii spun că ar fi ”cel mai deprimant...
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al...
Plantele de apartament pe care trebuie să le ferești de soare. Le merge cel mai bine în locuri întunecoase
Plantele de apartament pe care trebuie să le ferești de soare. Le merge cel mai...
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin...
Monumentul imens de pe drumul către mare. Se vede de pe Autostrada Soarelui, e unul dintre cele mai mari din România, dar a ajuns în paragină
Monumentul imens de pe drumul către mare. Se vede de pe Autostrada Soarelui, e unul...
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor
Sfârşit de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează...
Contra curentului: familia de timişoreni care după ce şi-a vândut compania către un fond de investiţii străin a decis să revină la cârma afacerii cu o istorie de 30 de ani şi să o răscumpere
Contra curentului: familia de timişoreni care după ce şi-a vândut compania către un fond de...
Gabriela Firea, în ipostaze ȘOC! 100% nu o recunoști când dansează provocator
Gabriela Firea, în ipostaze ȘOC! 100% nu o recunoști când dansează provocator
SIMONA HALEP a aflat adevărul. NIMENI nu i-a spus asta până astăzi: Știi că vei dezamăgi
SIMONA HALEP a aflat adevărul. NIMENI nu i-a spus asta până astăzi: Știi că vei...
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei
Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de...
Povestea unei braşovence care a reuşit să construiască de la zero trei afaceri cu rulaje de aproape 100 de miloane de euro
Povestea unei braşovence care a reuşit să construiască de la zero trei afaceri cu rulaje...
Adevărata pizza. De unde vine savoarea preparatului
Adevărata pizza. De unde vine savoarea preparatului
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'
Decizia momentului pentru toți românii care fac cumpărături de la Kaufland, Lidl, Penny, Profi sau Mega Image
Decizia momentului pentru toți românii care fac cumpărături de la Kaufland, Lidl, Penny, Profi sau...
TE CRUCEȘTI! Cum arătau vedetele înainte de operații. ASTA e adevărata lor față FOTO
TE CRUCEȘTI! Cum arătau vedetele înainte de operații. ASTA e adevărata lor față FOTO