Val de pensionări în Justiție, în ultima perioadă. Situația este atât de gravă, că într-un județ din România instanţa are vacante o treime din posturile prevăzute în schemă.
Este vorba despre județul Vâlcea, unde şi în lunile viitoare se anunţă plecări din Tribunal, astfel că deficitul de personal se va apropia de 50%, în condiţiile în care la ora actuală există doar un judecător în procedura de promovare către Tribunalul Vâlcea şi promisiuni de la colegi din Judecătoria Râmnicu Vâlcea că se vor detaşa la Tribunal.
Motivele pentru care judecătorii vâlceni aleg să se retragă din activitate sunt de incertitudinile în ceea ce priveşte statutul magistraţilor şi mai puţin că, în prezent, pensia pe care o încasează un magistrat este mai mare decât salariul, este de părere Adrian Gheorghiță, președintele Tribunalului Vâlcea, citat de Digi24.
Începând de miercuri vor fi 13 posturi vacante, iar începând cu data de 2 noiembrie vor fi 14 posturi vacante dintr-o schemă de 39 de judecători. Asta înseamnă că vom funcţiona cu două treimi din schemă. Mai avem o colegă care a trimis cerere de eliberare din funcţie de la 1 ianuarie, deci încă un post care va fi vacant, plus că avem în procedura de promovare de la Tribunalul Vâlcea la Curtea de Apel trei domni judecători. Deci ne vom duce la 18 posturi vacante”, a spus preşedintele Tribunalului Vâlcea, citat de Agerpres.
Cele mai multe plecări prin pensionare sunt de la secţia I Civilă, cea care are şi cea mai ridicată pondere în activitatea instanţei, situaţia fiind una fără precedent la Vâlcea şi cu urmări ce se văd deja în numărul de dosare aflate în stoc.
„Din fericire, numărul de dosare intrate în 2022 a scăzut faţă de 2021, asta pentru că în 2021 crescuse artificial ca urmare a pandemiei din 2020, când jumătate de an practic nu s-au înregistrat dosare noi.
A scăzut volumul de dosare intrate, însă având în vedere lipsa de personal, a crescut volumul de dosare pe judecător şi deja a început să se reflecte în datele statistice. Avem doar coeficientul «bine» la redactări interne şi «satisfăcător» la vechime dosare în stoc. În niciun an Tribunalul Vâlcea nu a avut satisfăcător la acest coeficient, adică sunt multe dosare de peste un an şi jumătate”, a mai spus Gheorghiţă.