Val de proteste în toată țara. Tot mai mulți români au ieșit miercuri în stradă, în București și în mai multe orașe ale țării, nemulțumiți de salariile mici. Farmaciștii, angajații din direcțiile de sănătate publică, cei de la agenția pentru ocuparea forței de muncă, salariații de la casa de pensii și cei ai unei fabrici a Romarm, au ieșit să își strige păsurile.
În Piața Victoriei, sub geamul Guvernului, farmaciștii atrag atenţia asupra sistemului farmaceutic, „care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi” din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie. Aceștia acuză că nu a fost luată nicio măsură de sprijinire a acestui sector. Revendicările farmaciștilor sunt aduse la cunoștiința guvernanților.
Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare au protestat și ei, fiind nemulţumiţi de nivelul de salarizare. Lor li s-au alăturat și salariații de la direcțiile de sănătate publică din Giurgiu, Ialomița, Sibiu, Vâlcea și Argeș.
Și angajaţii AJOFM Brăila și Gorj au protestat miercuri, timp de două ore, în faţa instituţiei, cerând să fie plătiţi cu salarii corecte pentru munca depusă, să fie respectaţi şi recunoscuţi ca profesionişti în domeniu şi să nu mai fie trataţi „cu batjocură şi dispreţ” de către guvernanţi.
Zeci de angajaţi de la Casa judeţeană de Pensii şi Direcţia de Sănătate Publică Arad au protestat, de asemenea, nemulţumiţi de actualele salarii, ei cerând majorări la fel ca în cazul angajaţilor de la casele de asigurări, potrivit g4media.ro.
Angajații Casei de Pensii Timiş au întrerupt miercuri lucrul.
Sute de salariaţi ai producătorului de tehnică militară CARFIL din Braşov, care aparţine de Compania Naţională Romarm, au ieşit, miercuri, în faţa sediului societăţii. Ei spun că prin adoptarea aşa-numitei ordonanţe a „austerităţii”, salariaţii din industria de apărare care nu primesc bani de la bugetul de stat nu mai au voie să lucreze ore suplimentare, iar în acest context întreaga industrie de apărare este afectată.
Confederațiile sindicale anunță că valul de proteste va continua și în zilele următoare, în tot mai multe orașe ale României.