NEWS

Valeriu Gheorghiță anunță schimbări în România privind doza booster de vaccin. De luni, 17 ianuarie, se poate face la 4 luni

Valeriu Gheorghiță anunță schimbări în România privind doza booster de vaccin. De luni 17 ianuarie se poate face la 4 luni

Schimbări și în România privind doza booster de vaccin, anunțate de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Astfel, termenul pentru administrarea dozei booster de vaccin anti-COVID va fi redus de la 6 la 4 luni în România, începând de luni, 17 ianuarie.

Anunțul făcut de medicul Valeriu Gheorghiță joi

Modificarea din România a venit după ce și alte țări europene au recurs la astfel de măsuri. Mai mult, schimbarea a fost făcută având în vedere că datele științifice arată că protecția dată de vaccin scade după 4 luni de la schema inițială de vaccinare, mai ales la Omicron, a transmis Valeriu Gheorghiță.

„Datele științifice ne arată o protecție sporită, o refacere a eficienței vaccinurilor față de infecțiile cu Omicron. De ce am ales pragul de 4 luni? Ne-am uitat la ce se întâmplă în celelalte țări europene, iar majoritatea au ales praguri de 3 luni sau 4 luni. Am decis să optăm pentru pragul de 4 luni pentru că datele științifice ne arată că protecția față de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schema de vaccinare. Un al doilea lucru important este legat de faptul că, din punct de vedere al efectului imunologic, practic mai devreme de patru luni se pierde efectul de booster real pe care o doză de vaccin o are asupra răspunsului imun”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Modificarea intră în vigoare începând de luni, 17 ianuarie

Astfel, toate persoanele care au minim patru luni de la prima schemă se pot prezenta pentru doza booster, inclusiv copiii de peste 12 ani, spun autoritățile. Recomandarea CNCAV este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la doza booster, deoarece efectul vaccinurilor ARN la booster este mai bun, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani va începe în 26 ianuarie

Autoritățile au anunțat și că vaccinarea împotriva COVID a copiilor care au vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe pe 26 ianuarie. Programările se pot face începând chiar de azi, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Pentru acest an sunt contractate 55.000 de doze, care ajung pentru 25.000 de copii.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele