La sfârșitul acestui an, în decembrie, vaccinul anti-COVID produs de Pfizer pentru grupa de 5-11 ani este așteptat să ajungă și în România.
Valeriu Gheorghiță a precizat la Digi24 că acesta ar urma să fie autorizat în Europa la finalul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie.
Pentru anul 2022, România a contractat 1,2 milioane de doze de vaccin pentru copii. Acestea venind în alt tip de flacoane.
„În Europa, ne aşteptăm ca această autorizare să vină la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie. Iar în decembrie în România ar trebui să vină primele tranşe de vaccinuri destinate pentru această grupă de vârstă”. A declarat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că este un alt tip de dozaj. Celor mici li se vor administra10 microgame, tot la trei săptămâni. Într-un flacon de vaccin vor fi 10 doze.
„Pentru 2022 avem contractate 1,2 milioane de doze”, a precizat Valeriu Gheorghiţă. „Înseamnă un număr suficient pentru a avea cel puţin 50% din 1,2 milioane de copii vaccinaţi cu schemă completă”, a adăugat medicul la același post de televiziune.
Companiile Pfizer și BioNTech au solicitat autorității de reglementare din SUA (FDA) autorizarea în procedură de urgență.
Pentru utilizarea vaccinului său anti-COVID pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani.