NEWS

Vântul face ravagii în România! S-au închis toate porturile de la Marea Neagră. Care este situația în țară

Vântul face ravagii în România S-au închis toate porturile de la Marea Neagră. Care este situația în țară
Porturi închise din cauza vântului Foto: arhivă online

O nouă zi cu alerte de vânt puternic în România. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, porturile de la Marea Neagră au fost complet închise din cauza vântului.

Porturile de la Marea Neagră sunt închise, joi dimineața, din cauza vântului puternic, după ce litoralul românesc a intrat sub avertizare Cod portocaliu de vânt.

Manevrele navelor maritime și fluviale sunt suspendate în porturile maritime Midia, Mangalia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud şi în portul fluvial Constanţa Sud. Zonele de litoral ale județelor Constanța și Tulcea sunt până joi la ora 20.00 sub avertizare Cod portocaliu de vânt. Potrivit ANM, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze de 70…90 km/h.

De asemenea, se circulă în condiții de ploaie pe multe artere rutiere din sudul țării, carosabilul fiind umed, iar în zonele înalte de munte ninge, fiind semnalat, local, viscol, însă nu sunt impuse restricții de trafic.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil umed, pe alocuri în condiții de ploaie, fără probleme de vizibilitate, valorile de trafic fiind scăzute.

Potrivit Centrului Infotrafic, joi dimineața este semnalată ceață densă, care afectează vizibilitatea în trafic, pe unele drumuri din județul Mehedinți, în special pe DN 67, între localitățile Malovăț și Șișești, unde vizibilitatea este redusă sub 50 metri.

Vijeliile au rupt copaci și au distrus mașini și acoperișuri

În România, ziua de 25 decembrie a fost una neagră pentru mulți români. În județul Argeș, în Municipiul Câmpulung, zeci de mașini au fost avariate din cauza unor acoperișuri luate de vânt. Pagubele materiale sunt de sute de mii de lei. Aceeași situație a fost întâlnită și în alte localități din județ, dar și în localități din județele: Prahova, Brașov, Vrancea și Covasna.

De partea cealaltă, în București și Ilfov, pompierii au avut intervenții încă din noaptea de 24 spre 25. Mai multe străzi au fost blocate de copacii doborâți de vânt, iar zeci de mașini au fost complet avariate. În sute de locuințe din țară nu a fost curent electric ore întregi, din cauza vântului puternic.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele