Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit recent despre noua lege a pensiilor, promulgată zilele trecute de Klaus Iohannis, vorbind despre vârsta de pensionare. Oficialul a explicat că ”se adresează nu doar pensionarilor pe care-i avem în plată, care au construit România, aşa cum o ştim noi astăzi, dar şi românilor care sunt angajaţi acum şi care, prin noua lege, trebuie să ştie că vor beneficia de puncte de stabiltate în plus, ceea ce, pentru o vechime mai mare de 25 de ani îi va duce la o pensie mai bună”.
Întrebată zilele trecute de jurnalista Andreea Creţulescu la România TV cât de stabilă va mai fi vârsta de pensionare, având în vedere că este condiţionată de creşterea speranţei de viaţă, Simona Bucura Oprescu a afirmat că mecanismul impus în noua lege a pensiilor este o garanție că vârsta de pensionare nu va crește arbitrar.
”Vârsta de pensionare este stabilă, fiindcă mecanismul cu care am venit este o garanţie a faptului că vârsta de pensionare nu va creşte arbitrar, nu va creşte ad-hoc, nu este în pixul unui ministru, al unui Guvern. Creşterea vârstei de pensionare este un mecanism în care, dacă speranţa de viaţă nu creşte o lună, vom rămâne la aceeaşi vârstă de pensionare”, a spus Simona Bucura Oprescu.
De asmenea, ministrul Muncii a afirmat că, în prezent, speranţa de viaţă în România este la bărbaţi 70,4 ani bărbaţi, iar la femei 78 de ani.
”Probabilitatea ca vârsta de pensionare să crească este foarte mică”, a mai afirmat ministrul Muncii la România TV.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat, după ce şeful statului Klaus Iohannis a promulgat noua lege a pensiilor, că actul normativ „va aduce echitate între pensionari şi va consolida principiul contributivităţii”, aceasta fiind cea mai amplă reformă a pensiilor.
„Noua lege este sustenabilă şi va aduce stabilitate sistemului de pensii din România”, mai spun reprezentanţii ministerului.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a promulgat legea privind sistemul public de pensii. Legea va aduce echitate între pensionari şi va consolida principiul contributivităţii. Este cea mai amplă reformă a pensiilor. Proiectul a fost realizat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale care au confirmat că noua lege este sustenabilă şi va aduce stabilitate sistemului de pensii din România. Reforma este la fel de importantă şi pentru salariaţi: răsplăteşte munca şi contributivitatea, încurajează natalitatea şi stimulează continuarea studiilor”, arată o postare de miercuri, pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.