NEWS

Vasile Blaga a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul DNA în care era acuzat de trafic de influență

Vasile Blaga a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul DNA în care era acuzat de trafic de influență

Vasile Blaga, fostul secretar general al PDL, a fost achitat definitiv, luni, 27 iunie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care în noiembrie 2016 a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă privind finanţarea ilegală a campaniei electorale.

În acest dosar, Vasile Blaga, fost parlamentar și ministru, a fost acuzat de DNA Ploiești că acuzat că ar fi primit 700.000 de euro de la o firmă pentru ca aceasta să obţină contracte cu două companii naţionale, iar o parte a banilor i-ar fi primit intermediul fostului primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

În noiembrie 2021, Vasile Blaga a fost achitat de judecătorii instanței supremă, însă decizia a fost atacată de către DNA.

Luni, instanța supremă a decis, definitiv, achitarea fostului lider al PDL.

Vasile Blaga a fost apărat în acest dosar de avocatul Cristi Ene, care a mai lucrat în trecut și cu alte nume grele precum Traian Băsescu sau Adriean Videanu, avocat foarte bun, care este recunoscut pentru rata mare de succes pe care o are în privința câștigării proceselor.

Ce a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

• „Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi apelantul intimat inculpat Blaga Vasile împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017.

• Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ;i Justi’ie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia.

• Obligă apelantul intimat inculpat Blaga Vasile la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat Blaga Vasile, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului”, este minuta deciziei pronunțate luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele