Veste importantă de final de an privind banii de pensii pentru ianuarie 2023. Marius Budăi a venit cu un anunț privind întârzierea sumelor de bani destinate celor 5 milioane de pensionari. Ministrul Muncii spune că nu este vorba de întârzieri, însă banii vor intra puțin mai târziu deoarece este început de an bugetar.
Marius Budăi, Ministrul Muncii spune că pensiile nu vor întârzia în luna ianuarie 2023 chiar dacă urmează o perioadă în care vor fi mai multe zile libere.
„Pensiile nu întârzie. Este început de an bugetar. Pe 2 ianuarie când începem anul bugetar vom avea deschidere de conturi, virări de sume către Poșta Română. Începând din 3 ianuarie se vor plăti pensiile.
Am discutat cu cei de la Poșta Română și, ca de fiecare dată, le mulțumesc că au înțeles situația. Se va lucra și în weekend așa astfel încât în calendarul stabilit pensiile să fie plătite”, a conchis Marius Budăi, miercuri, la România TV.
Reamintim că valoarea punctului de pensie va fi de 1.785 de lei începând cu 1 ianuarie 2023, așa că banii de pensii vor fi mai mulți pentru români.
De asemenea, circa 2,3 milioane de pensionari, care au pensii între 1.000 şi 1.500 de lei, vor primi un ajutor, plătibil în două tranşe, de 1.000 de lei; 950.000 de pensionari cu pensii între 1.500 şi 2.000 de lei vor beneficia de un ajutor de 800 de lei; iar un milion de pensionari, cei cu pensii de la 2.000 la 3.000 de lei, vor primi în plus 600 de lei. Măsurile au un impact bugetar estimat la 17,5 miliarde de lei.
Prima tranșă a ajutorului va fi plătită în luna ianuarie, odată cu pensia din această lună.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat cum se va face această reformă şi dacă va fi afectat şi sistemul public de pensii.
„Știți că în luna decembrie anul trecut a fost un memorandum, un guvern unde toți miniștrii de resort au fost cuprinși într-un grup de lucru și am lucrat împreună cu specialiștii din Ministerul Muncii
De atunci am avut aceste discuții pe întreg parcursul anului 2022 am discutat și cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială, știți că am avut experții de la Washington la minister și iată că am ajuns, astăzi, în postura în care să propunem în Guvern acest proiect de act normativ care să fie transmis către Parlament, așa cum este normal și cum de fapt, liderii coaliției au spus foarte clar că se va întâmpla”, a spus Marius Budăi.