Pensionarii riscă să treacă de iarnă doar cu pensia. Cine primea bani pe cardul de energie riscă să rămână fără această formă de sprijin.
Iarna aceasta ar putea fi grea pentru mulți români. Românii care au pensia de 2.000 de lei primesc, în mod normal, un ajutor de 1.400 de lei, în 2 tranșe. Una se dădea în aceste zile ale anului, altă tranșă de 700 de lei intra pe așa numitul card de energie în primăvara lui 2025.
Cei 1.400 de lei care se virau pe cardul de energie ajutau peste 2.000.000 de români, în special pensionari să treacă mai ușor de perioada de iarnă. Banii erau dați doar pentru plata facturilor și achiziția de lemne.
Guvernul nu a făcut niciun anunț legat de alimentarea cu bani a cardurilor de energie. Banii erau oferiți de UE prin Ministerul Investițiilor. Dar, toamna aceasta, UE a anunțat că nu va aloca fonduri.
„Sprijinul acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă pentru compensarea prețurilor la energie conform prevederilor OUG nr. 166/2022, s-a acordat pentru anul 2023 și s-a putut utiliza până la data de 31 mai 2024, inclusiv… Vă informăm faptul că responsabilitatea pentru implementarea sprijinului menționat revine Ministerului Energiei”, a precizat, pentru Newsweek, într-un răspuns, Ministerul Fondurilor Europene.
Ulterior, Ministerul Energiei a transmis la Ministrerul Fondurilor Europene lista schimbărilor privind cardurile de energie. Cei care au analizat deciziile și-au prezentat nemulțumirile pe forumuri.
„Dacă nu se încarcă până la votare, după, nu mai sunt șanse….”, a susținut o altă persoană.
„Se dau ajutoare pentru plata facturilor direct la primării, pe bază de dosar… situația veniturilor și altele… Nu se mai dă pe carduld e energie nimic. Doar de la primări se mai depun dosare cei cu pensi mici sau angajați care au mai mulți copii în îngrijire și au un venit mic”.
Sunt și măsuri impuse. Venitul net de persoană, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei. Cardul de energie se aduce de către Poșta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire. Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.