Vești pozitive pentru aproximativ 800.000 de români în aceste vremuri tulburi, după ce s-a anunțat că fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 5,55 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 25% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a 2023, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (89,4%)”, se arată în document ASF.
Valoarea contribuţiilor virate în luna octombrie a fost de 68 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 166 de lei. Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,7 miliarde de lei, respectiv 66,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,38 miliarde de lei (25%), iar pe poziţia a treia obligaţiunile corporative, cu 186,58 milioane de lei, adică 3,4% din totalul activelor.
Conform ASF, fondurile de pensii facultative aveau 806.499 de participanţi, în luna octombrie 2024.
În prezent, la Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.
ASF a arătat în raport că numărul participanților în Pilonul III a crescut la 806.499 de persoane până la sfârșitul lunii octombrie 2024, arătând un interes tot mai mare pentru economisirea în vederea unei pensii suplimentare.
După cum se știe, Pilonul III a fost conceput pentru a asigura un venit suplimentar față de pensia publică oferită de Pilonul I și de Pilonul II care reprezintă pensia privată obligatorie.
Contribuțiile sunt voluntare, orice persoană având posibilitatea de a investi până la 15% din veniturile brute lunare pentru a-și asigura o pensie suplimentară la bătrânețe. În timp ce Pilonul II este obligatoriu, Pilonul III este o alegere suplimentară și personală pentru o serie de economii pe termen lung ce pot fi investite și pot crește, alături de pensia de la stat.