Vești bune pentru pensionarii din România înainte de Paște cu privire la sumele care trebuie să intre pe carduri pentru cei care au ales această metodă de plată. Astfel, peste 2.6 milioane de seniori așteaptă cu sufletul la gură intrarea banilor în conturi pentru a-și cumpăra cele trebuincioase de sărbători.
Cum cheltuielile au crescut cu mâncarea, iar pensiile nu au mai fost indexate de doi ani, sumele pe care pensionarii le pot folosi pentru masa de Paște din 2026 sunt mai mici. Mai mult, inflația și prețurile crescute nu au ajutat nici ele pentru un meniu îmbelșugat, astfel că fiecare se descurcă cum poate.
Chiar dacă ajutoarele sociale nu au intrat la timp pentru cei aflați în nevoie, sumele urmând să fie disponibile de abia din mai, Casele de Pensii din țară au făcut însă eforturile pentru a livra pensiile la timp.
Astfel, astăzi, 8 aprilie, toți cei peste 2,6 milioane de pensionari vor primi sumele cuvenite pe card. Totuși, trebuie precizat că pensiile intră pe card în cursul zilei de miercuri la ore difreite în funcție de bănci și de orașul de domiciliu al pensionarului.
Casa Județeană de Pensii Bihor, și alte case de pensii din țară au făcut încă de ieri marele anunț care a bucurat seniorii.
„Informăm pensionarii care își încasează drepturile de pensie prin cont bancar că marți, 7 aprilie 2026, Casa Județeană de Pensii Bihor a virat drepturile bănești (pensii și/sau alte drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special) către instituțiile bancare, prin intermediul Trezoreriei Bihor.
În aceste condiții, în cursul zilei de MIERCURI, 8 APRILIE, vor fi alimentate de către bănci conturile individuale ale beneficiarilor.
Documentul de informare (cuponul de pensie): Procedura de transmitere în contul online deschis în Portalul CNPP sau pe e-mail a documentului de informare cu privire la sumele plătite poate fi consultată aici . Salariații Casei Județene de Pensii Bihor vă asigură de tot respectul lor!”, a transmis Casa de Pensii Bihor.
Conform informațiilor, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) are încheiate convenții privind plata drepturilor de pensie prin cont bancar cu următoarele instituții financiar bancare:
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial