Multă lume este curioasă să afle cum este viața în Uruguay. Reprezintă a doua cea mai mică țară din America de Sud. Dacă nu ați fost niciodată, ar fi momentul să o faceți.
Nu este o țară mare, ba chiar mai mică decât România. Se află la gura de vărsare a fluviului Rio de la Plata. Are o economie foarte stabilă, o climă blândă, apă potabilă sigură, taxe scăzute, plaje de-a dreptul uimitoare din Oceanul Atlantic.
Uruguay oferă priveliști fascinante de-a lungul coastelor sale, sezon extins de carnaval, un stil de viață destul de lejer, vinuri artizanale etc. Uruguay are cea mai mare rată de penetrare a internetului cu fibră optică din toată America Latină și este una dintre cele mai libere țări. Reședința este ușor de obținut, iar veniturile dinafara Uruguayului, cum ar fi o pensie de vârstă sau securitate socială, nu trebuie raportate în Uruguay, potrivit Life.
Anul vin foarte mulți turiști aici, chiar din toate colțurile lumii. Nu are nici măcar cea mai mică importanță că e mică. Tot ce contează este faptul că are ce îți oferi. Până la urmă, asta este ceea ce ne interesează pe fiecare.
În timp ce aproximativ 80% din populație are un fel de afiliere religioasă, în primul rând creștină, Uruguay este o țară strict laică. De exemplu, Ziua de Crăciun de pe 25 decembrie este cunoscută și sub numele de Ziua Familiei. Pe de altă parte, Săptămâna Sfântă Creștină dinaintea Paștelui se numește Semana de Turismo sau Săptămâna Turismului.
Limba oficială, spaniola, este prima limbă a 99% din populație. Este folosită în întreg Uruguay. Dialectul Portuñol, adică un amestec între spaniolă și portugheză, este folosit ca lingua franca de-a lungul graniței cu Brazilia. Limbile amerindiene sunt cam inexistente. Engleza este vorbită, n-am putea spune că nu, însă mai bine vă bazați pe spaniolă.
De asemenea, se poate mândri cu una dintre cele mai bine educate forțe de muncă de pe întregul continent. Învățământul este obligatoriu și în același timp gratuit, începând cu vârsta de patru ani. Locuința, asistența medicală pot costa mult mai puțin în Uruguat, comparativ cu alte locuri. Circa jumătate din populația țării trăiește în Montevido. Are nu mai puțin de 62 de cartiere.
„Orașul vechi” din Montevideo este o peninsulă mică, în care găsești piețe frumoase, străzi pietonale mărginite cu cea mai veche arhitectură a orașului, restaurante grozave și cafenele cu locuri în aer liber și popularul loc turistic. Nu aveți cum să vă plictisiți oricând ați veni.
Consiliul Consultativ de Securitate de peste mări al SUA avertizează, totuși, cu privire la infracțiuni minore de stradă, inclusiv furtul de buzunare, furtul din mașinile parcare și smulgerea de poșete. Evitați pe cât de mult posibil să purtați bijuterii care par sau sunt de valoare, strălucitoare, nu lăsați lucruri de valoare la îndemână sau la vedere. Feriți-vă cel mai bine pentru a nu fi păgubiți.