LIFESTYLE

Viața lui Elly Roman, patriarhul muzicii. E compozitorul celebrelor melodii ”Două viori” și ”Nu mai plânge, baby”

Viața lui Elly Roman patriarhul muzicii. E compozitorul celebrelor melodii Două viori și Nu mai plânge baby

Născut pe 7 mai 1905, Elly Roman este compozitorul celor mai cunoscute șlagăre din perioada interbelică românească. Poate fi considerat creatorul genului „estradă” – repertoriu de mici uverturi, muzică pentru spectacole de revistă, dar a scris și cinci operete semificative. A format orchestre – Jazzul Elly Roman,  și a fost dirijor în teatrele de revistă Cărăbuş, Alhambra și Atlantic. Așa a fost viața lui Elly Roman, patriarhul muzicii.

  • Elly Roman a excelat în şlagăre. Cele mai cunoscute melodii din perioada interbelică îi poartă semnătura  „Primul ghiocel, prima iubire”, „Panseluţe, albăstrele”, „Ada Kaleh”, chiar şi naivul „Tropa – tropa”.
  • La primele ediţii ale Cerbului de aur din anii ’60, piesa „Nu mai plânge baby” a fost o preferinţă a interpreţilor străini, Jacques Hustin, Josef Laufer au oferit versiuni memorabile, răsplătite şi cu premii.
  • Dar „Două viori” este etalonul popularităţii sale. Fiorul, expresia lirică au fost atu-urile compozitorului.
  • Alt reper în creaţia lui Elly Roman: a fost printre primii compozitori români care au scris twist-uri: „În tot ce e frumos pe lume” a fost piesa de debut lui Aurelian Andreescu.

A fost un personaj  ”incomod” al epocii: a luat poziţie, alături de Ion Vasilescu şi Puiu Maximilian în ceea ce priveşte drepturile de autor ale compozitorilor, în 1939. Mai târziu, în 1946, are ideea instituirii Comisiei pentru programe şi repartiţia drepturilor; un an mai tîrziu devine responsabilul financiar în Comitetul Societăţii Compozitorilor, calitate în care nu se sfieşte să protesteze oficial împotriva cutumei de a nu se plati taxele cuvenite din serbările cu caracter politic. Era în 1947.

Viața lui Elly Roman, patriarhul muzicii. Compune, scrie, dirijeazăm administrează

Între 1937 şi 1952 a deţinut bagheta administrativă alături de cea artistică la teatrele Ventura, Alhambra, Colos, Baraşeum, Savoy, “Constantin Tănase”.

În 1950 devine membru al Comisiei de muzică distractivă, împreună cu Henry Mălineanu, Nicolae Kirculescu, Filaret Barbu ş.a. apoi al subsecţiei de muzică uşoară (1957) cu Gherase Dendrino, Radu Şerban ş.a., sub conducerea lui Mălineanu.

A scris eseuri, articole și cronici pentru publicaţiile “Veac nou”, “Magazin”, “România liberă”.

Omul Elly Roman era considerat un patriarh al muzicii. Avea umor și înţelepciune şi înţelegere pentru cei din jur și în ciuda talentului său impresionant, era om om modest.

În 1989 i se decerna Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor; simbolizînd ca şi acum, sunetul de dăinuire al celor “două viori”. Compozitorul s-a stins din viață în anul 1996.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele