Au apărut primele imagini după tragedia de pe DN6, în urma căruia au murit șapte persoane și alte trei au fost rănite. Mai mult, s-a aflat și faptul că victimele accidentului din Timiș erau suporteri ai echipei PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu.
Clubul PAOK Salonic a cerut amânarea meciului cu Olympique Lyon din Europa League, după accidentul produs marți în Timiș, în care mai mulți suporteri eleni au murit.
Steagurile au fost arborate în bernă în fața stadionului Toumba al echipei PAOK din Salonic, scrie presa din Grecia.
Clubul a anunțat că a trimis oficiali în România pentru a colabora cu autoritățile. De asemenea, echipa a anunțat că va suporta toate costurile repatrierii celor decedați și răniți.
PAOK a declarat că cererea sa către UEFA de amânare a meciului a fost respinsă, scrie ekathimerini.com.
Cu toate acestea, Olympique Lyon a transmis că va organiza o ceremonie comemorativă în ziua meciului, pe stadionul Groupama.
„Lyon transmite sincere condoleanțe clubului PAOK după pierderea tragică a multora dintre suporterii săi într-un accident rutier…”, a transmis clubul francez.
Într-o postare pe rețelele sociale, Asociația Panelenă a Fotbaliștilor Profesioniști a declarat: „Grecia este în doliu. [Fanii] au pornit să vadă echipa pe care o iubeau și nu au mai ajuns niciodată acolo”.
Ministrul sportului, Giannis Vroutsis, a declarat că „sportul grec este în doliu”, exprimând condoleanțe familiilor victimelor și clubului PAOK „în aceste momente incredibil de dificile”.
Președintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, spune că este îndurerat de pierderea unor suporteri ai echipei, în urma accidentului cu șapte morți răniți, produs marți în județul Timiș.
„O tragedie de nedescris ne-a lovit astăzi. Sunt profund îndurerat de pierderea atât de nedreaptă a unor tineri, suporteri ai echipei noastre iubite, care călătoreau pentru a fi alături de PAOK”, spune Ivan Savvidis, potrivit unui comunicat postat pe site-ul clubului.
Acesta spune că victimele „sunt membri ai unei mari familii. Și noi facem totul pentru familia noastră și nu lăsăm pe nimeni singur”.
Președintele clubului mai spune că se roagă ca totul să fie bine pentru cei care au fost răniți.
Microbuzul implicat în accidentul de pe DN 6 a intrat într-o depăşire, apoi a izbit un TIR.
Click to display the embedded YouTube video
”La data de 27 ianuarie 2026, poliţiştii rutieri din Lugoj, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6 . Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, iar în urma verificărilor au constatat că un bărbat de 29 de ani a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeş înspre Lugoj, iar la un moment dat, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR.
În urma impactului, din nefericire, 7 persoane au decedat (şoferul microbuzului şi 6 pasageri ai acestuia), iar 3 persoane au fost rănite, acestea fiind pasagere în microbuz. Toate persoanele din microbuz sunt bărbaţi”, a transmis IPJ Timiş.
Microbuzul transporta suporteri greci ai echipei PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu. Vehiculul venea din Grecia şi se îndrepta spre Franţa, acolo unde urma să aibă loc meciul dintre echipele Olympique Lyon şi PAOK Salonic din Liga Europa.
Potrivit Protothema, microbuzul transporta 10 persoane, în principal din Alexandria Imathia, Katerini şi cartierele vestice ale Salonicului. Victimele au vârste cuprinse între 28 şi 30 de ani, scrie News.ro.
Microbuzele şi autobuzele care transportă suporterii PAOK în deplasările europene aleg acest traseu (prin Bulgaria, România, Ungaria), care sunt state membre ale UE, pentru a evita aşteptările îndelungate la frontierele din Skopje, Bosnia şi Serbia, care nu fac parte din UE, explică publicaţia elenă.
Ministerul Afacerilor Externe al Greciei a fost în contact direct şi a cooperat cu autorităţile române încă de la momentul raportării accidentului. Personalul ambasadei Greciei la Bucureşti se află la faţa locului pentru a finaliza rapid toate procedurile necesare şi pentru a monitoriza evoluţia stării răniţilor, scrie Protothema.