Victoria Beckham, David și întregul lor familion se află, din nou, pe primele pagini ale ziarelor, pentru că în urmă cu doar câteva ore a fost lansat documentarul Netflix, intitulat „Beckham”, care aduce în prim-plan viața lui Beckham din copilărie până la ultimul său rol de co-proprietar al echipei americane Inter Miami.
Multe sunt poveștile care au reapărut la lumină după lansarea acestui produs media și, bineînțeles, nu avea cum să fie omis episodul de amantlânc pe care l-au trăit Beckhamii în urmă cu 20 de ani. Victoria își amintește foarte bine de acele clipe pe care, de altfel, le consideră ca fiind unele dintre cele mai urâte momente din viața lor de cuplu.
Într-un interviu extrem de sincer din cel de-al patrulea și ultimul episod, Victoria Beckham, în vârstă de 49 de ani, a părut că se abține să nu plângă atunci când a fost întrebată dacă aceea a fost cea mai grea perioadă din căsnicia lor. „100 %. A fost cea mai grea perioadă pentru noi. Pentru că am simțit că lumea era împotriva noastră”, a mărturisit ea.
„Uite cum stă treaba, noi eram unul împotriva celuilalt, dacă e să fiu complet sinceră. Până la Madrid, uneori părea că suntem noi împotriva celorlalți, dar eram împreună, eram conectați, ne aveam unul pe celălalt. Dar când am fost în Spania, nici nu am simțit cu adevărat că ne aveam unul pe celălalt. Și asta e trist. Nici nu pot să încep să vă spun cât de greu a fost. Și cât de mult m-a afectat”.
Distrus psihic, dar și fizic a fost la vremea aceea și David care își amintește că o perioadă bună de timp nici măcar nu a mai putut să joace fotbal.
„Nu știu cum am reușit să trecem peste asta, sincer să fiu. Victoria este totul pentru mine, să o văd suferind a fost incredibil de dificil, dar suntem luptători și în acel moment trebuia să luptăm unul pentru celălalt, trebuia să luptăm pentru familia noastră. Au fost zile în care mă trezeam și mă gândeam: «Cum o să mă duc la muncă? Cum o să intru pe terenul de antrenament? Cum o să arăt ca și cum nimic nu ar fi în neregulă?».
Mă simțeam rău fizic în fiecare zi când deschideam ochii: «Cum o să fac asta?»”.
Criza a determinat-o pe Victoria Beckham să se mute la Madrid, unde au cumpărat o casă de 3 milioane de lire sterline, pe care spune că a decorat-o singură. Ulterior, ea a născut în capitala Spaniei cel de-al treilea fiu al cuplului, Cruz, acum în vârstă de 18 ani.
„De îndată ce am putut să duc copiii la școală, ne-am mutat cu normă întreagă. Dacă i-am purtat pică lui David? Sa fiu sinceră, da. N-am fost așa nefericită în viața mea”.
Cuplul spune că documentarul, care conține anecdote inedite de la părinții lui Beckham, Ted și Sandra, Sir Alex Ferguson, Gary Neville și cel mai bun prieten al lui David, Dave Gardner, a fost ca o „terapie” pentru ei.