SPORT

Victorie importantă pentru România! Echipa feminină de tenis de masă a învins Luxemburg și s-a calificat pe tabloul principal la CE Echipe Seniori

Victorie importantă pentru România Echipa feminină de tenis de masă a învins Luxemburg și s-a calificat pe tabloul principal la CE Echipe Seniori

Echipa feminină de tenis de masă a României, compusă din Adina Diaconu, Bernadette Szocs și Andreea Dragoman, vicecampioană en titre, şi-a asigurat aseară calificarea pe tabloul principal, printre primele 16 echipe ale Campionatului European Echipe Seniori 2025 care are loc în Zadar, în Croația.

Echipa feminină de tenis de masă a învins Luxemburg și s-a calificat pe tabloul principal

Aseară, echipa feminină a României, principala favorită a competiţiei continentale din Zadar, a obţinut primul loc în grupa A cu a doua victorie din concurs. După 3-0 cu Ţara Galilor, tricolorele au învins şi Luxemburg, scor 3-1, iar din acest moment îşi aşteaptă adversarele din optimile de finală.

Prima la masa de joc pentru România a fost Adina Diaconu, care după două seturi în care a controlat jocul a fost surprinsă de adversară, iar Luxemburg a trecut în avantaj. Echilibrul s-a menţinut şi în al doilea meci, pe care Andreea Dragoman l-a împins în decisiv, unde a avut răspunsurile necesare în joc pentru a egala situaţia între cele două echipe.

Bernadette Szocs a adus România în avantaj cu o victorie fulgerătoare, de-a lungul celor trei seturi în care a cedat doar 10 schimburi.

Punctul final a revenit, din nou, Andreei Dragoman, care, sub presiunea momentului, a obţinut al doilea succes personal al zilei, tot în setul decisiv.

Desfăşurarea întâlnirii România – Luxemburg 3-1

Adina Diaconu – Sarah De Nutte 2-3 (11-8, 11-7, 5-11, 9-11, 10-12)

Andreea Dragoman – Enisa Sadikovic 3-2 (11-9, 9-11, 6-11, 11-3, 11-6)

Bernadette Szocs – Melisa Sadikovic 3-0 (11-2, 11-2, 11-6)

Andreea Dragoman – Sarah De Nutte 3-2 (11-7, 11-5, 6-11, 8-11, 11-5).

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele