Țara noastră întregistrează o nouă victorie pentru aderarea completă la Schengen. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a stat față în față cu omologul său din Austria, Gerhard Karner și au pus la punct toate detaliile pentru ca reuniunea din 21-22 noiembrie de la Budapesta să se desfășoare fără probleme. Atunci s-ar putea lua o decizie importantă pentru România.
Ministerul Afacerilor Interne transmite că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere de lucru, la Viena, cu ministrul federal de Interne al Republicii Austria, Gerhard Karner.
Cu toate datele pe masă, cei doi au discutat despre următoarea reuniune importantă pentru dosarul Schengen, care va avea loc între miniştrii de Interne, în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta.
Discuţiile au relevat contribuţia României şi Austriei în asigurarea securităţii frontierelor externe ale UE, în combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, inclusiv pe componenta de dimensiune externă, pentru o abordare preventivă.
Ministrul Predoiu a subliniat faptul că decizia privind Air şi Maritime Schengen a fost implementată impecabil, fără nicio sincopă. România, prin MAI, respectiv Poliţia de Frontieră, a redus substanţial nivelul migraţiei ilegale la frontierele naţionale. De asemenea, toate aspectele convenite în plan bilateral cu Austria se aplică cu rezultate foarte bune.
În plus, ministrul Afacerilor Interne a reafirmat angajamentul României de a menţine, şi pe viitor, practici sigure şi eficiente de gestionare a frontierelor, de a aplica toate procedurile Schengen şi de a contribui de manieră semnificativă la eforturile UE de combatere cât mai eficientă a criminalităţii transfrontaliere.
În data de 31 Martie 2024, România a devenit Stat membru Schengen cu drepturi depline. Astfel, controalele la frontierele aeriene (aeroporturi) și maritime (porturi la Marea Neagră) s-au eliminat, iar persoanele se pot deplasa către sau dinspre alte State Membre UE/SEE/CH (cu excepția Cipru și Irlanda) fără a fi supuse controalelor de frontieră.