Vijelia a făcut prăpăd în șase județe. În ultimele ore furtunile puternice care s-au abătut vineri asupra mai multor localităţi din ţară, au lăsat în urmă acoperișuri smulse, stâlpi și copaci doborâți.
Echipajele de intervenţie au acţionat, vineri, până la ora 20.00, în 42 de localităţi din 12 judeţe şi Bucureşti, în urma efectelor fenomenelor meteorologice, anunţă Insopectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Astfel, au fost îndepărtaţi 68 de copaci şi 7 stâlpi de electricitate prăbuşiţi. În Bucureşti, o femeie a ajuns la spital după ce a fost lovită de tencuială de pe o clădire.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), vineri, în intervalul 07:00 – 20:00, echipajele operative au intervenit în 42 de localităţi din 12 judeţe (Argeş, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman), precum şi în municipiul Bucureşti, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de vremea rea.
Astfel, din cauza vântului puternic, salvatorii au acţionat pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la 93 de imobile şi pentru degajarea celor 68 de copaci şi 7 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost afectate 23 de autoturisme.
De asemenea, a fost înregistrată o victimă (femeie, 20 ani), în municipiul Bucureşti, care a fost lovită de tencuiala căzută de pe faţada unei clădiri. În urma evaluării medicale, ea a fost transportată la spital, conştientă, cooperantă.
”Având în vedere că avertizările sunt încă în vigoare, dinamica situaţiei din teren este atent monitorizată de către structura de specialitate a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi de Centrul Operaţional din IGSU, pentru dispunerea imediată a măsurilor, astfel încât răspunsul la solicitările cetăţenilor să fie optim acoperit”, a precizat IGSU.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări de vreme rea. Meteorologii anunță cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului în toate regiunile. ANM a emis și un cod roșu de vânt puternic pentru județele Hunedoara şi Caraş-Severin, valabil vineri, și cod portocaliu pentru jumătatea sudică a țării,
Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au acționat prompt pentru a gestiona efectele fenomenelor meteorologice extreme. În intervalul orar 07:00 – 13:00, echipele operative au fost mobilizate în 16 localități din judeţele Argeș, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți și Olt), precum și în municipiul București, potrivit Adevărul.
Îm cadrul intervențiilor s-au îndepărtat elementele de construcție periculoase de pe 27 de imobile, precum și degajarea a 21 de copaci și doi stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil. În urma acestor incidente, 21 de autoturisme au fost avariate.
Numai în oraşul Piteşti, din Argeş, a fost nevoie de intervenţia echipelor ISU pentru a îndepărta elemente de pe acoperişul a două blocuri, care erau în pericol de a cădea, şi a degaja două drumuri din apropierea oraşului, unde s-au prăbuşit un stâlp din lemn care susţinea mai multe cabluri electrice şi, respectiv, un copac.
Situațiile sunt monitorizatee de reprezentanții ISU, întrucât avertizările meteorologice rămân în vigoare.
Specialiștii recomandă cetățenilor să manifeste prudență și să respecte indicațiile autorităților pentru a preveni eventualele pericole cauzate de vremea nefavorabilă.
În urma acestor evenimente, au fost afectate 21 de autoturisme.
Echipele de pompieri sunt în alertă și sunt pregătite să intervină imediat în cazul în care situația se înrăutățește. În momentul de față, autoritățile sunt pregătite să adopte măsuri suplimentare de intervenție pentru a asigura siguranța tuturor cetățenilor.
„La acest moment, colegii noștri sunt în teren și desfășoară misiuni menite să protejeze comunitățile aflate sub incidența vremii nefavorabile în județele menționate anterior. Având în vedere că avertizările sunt încă în vigoare, evoluția din teren este atent monitorizată de Centrul Operațional din IGSU pentru dispunerea imediată a măsurilor, astfel încât răspunsul la solicitările cetățenilor să fie optim acoperit”, potrivit unui comunicat al DSU.