La Cluj-Napoca, cu paharul în mână, liderul de la Budapesta Viktor Orban a petrecut într-un restaurant, cântând alături de orchestra localului versurile unei piese maghiare populare, care în română se traduc: „Noi nu plecăm de aici”.
Viktor Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la Congresul UDMR, care are loc la centrul de evenimente Wild Hills din localitatea Juc-Herghelie, județul Cluj.
Orban s-a cazat la un hotel de cinci stele din oraș, iar în cursul serii a ieșit cu o parte a staff-ului său să ia cina la Rhedey Cafe din Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Imagini cu premierul ungar, în timp ce fredonează un cântec maghiar, cu un pahar de vin în mână, au fost publicate de reprezentații localului pe pagina de Facebook, potrivit Cluj24.
”Bine ați venit la Rhédey, domnule prim-ministru! Vă așteptăm cu drag și altă dată!”, este descrierea care însoțește imaginile publicate de Rhedey Cafe.
Premierul Ungariei a scris pe rețelele sociale că sărbătorește faptul că László Krasznahorkai a luat premiul Nobel pentru Literatură.
”Am citit că nu suntem de acord cu multe lucruri. Într-un caz, poate că da. Vrem să aducem glorie Ungariei” a scris premierul de la Budapesta într-o postare pe Facebook.