Meteorologii de la ANM au reactualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea va trece prin mai multe episoade de schimbare în zilele următoare.
Vremea va deveni instabilă la începutul săptămânii viitoare, cu ploi pe arii extinse în majoritatea regiunilor țării.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că precipitațiile vor fi mai abundente în jumătatea de est a României, în timp ce în vest și nord-vest cantitățile de ploaie vor fi mai reduse. Prognoza este valabilă până pe 10 august.
Potrivit ANM, vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și grindină de dimensiuni mici și medii. În intervale scurte de timp, cantitățile de precipitații pot depăși 15 – 25 litri pe metru pătrat.
Vântul va prezenta intensificări, în special pe crestele montane, unde rafalele vor atinge 60 – 80 km/h, dar vor fi intensificări și în alte zone din țară.
Vremea se va menține ușor mai caldă în vestul țării, în timp ce regiunile estice și sud-estice vor înregistra temperaturi mai scăzute comparativ cu valorile normale pentru această perioadă.
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, dar și ușor mai coborâte în cele estice și sud-estice. În rest, vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea estică a teritoriului, dar deficitar în vest și nord-vest. În rest, precipitațiile se vor situa aproape de normalul perioadei.

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval. Este posibil ca valorile să fie ușor mai ridicate în regiunile vestice și mai coborâte în cele sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Este posibil ca în nordul și estul teritoriului să se înregistreze un ușor excedent.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în jumătatea vestică a țării.
În restul teritoriului, valorile termice vor fi, în general, apropiate de cele normale. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval în toate regiunile.
Cu excepția regiunilor sud-estice, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, mai ales în vest și nord-vest.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile vestice și nord-vestice. În rest, vor fi apropiate de cele normale, anunță ANM.
