Vinerea Mare 2026. Zi de doliu și post negru. Ce este total interzis astăzi

Vinerea Mare este o zi de o importanță deosebită înaintea Paștelui, având o semnificație puternică pentru creștinii români și nu numai. Cunoscută drept Vinerea Sfântă, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este ultima zi de vineri înaintea Paștelui. În această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, murind pe cruce, motiv pentru care este recomandat postul negru. Este zi de doliu și tristețe mare, arată Creștin Ortodox.

Sărbătoarea face parte din cele trei zile de sărbătoare numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare.

După cum se știe, Iisus Hristos s-a răstignit pentru noi și a murit pe cruce, totul pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. În cinstea acestui lucru, mulți creștini țin azi post negru, fără să mănânce sau să bea apă.

Slujbele din această zi sunt mai multe și importante: Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, ceea ce înseamnă că nu se săvârșeste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Seară se cânta Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce este interzis

Vinerea Mare este o zi de doliu, dedicată introspecției, smereniei și spiritualității.

O credință populară spune că, dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi unul roditor și productiv. Dacă nu plouă, se anunță un an secetos.

Printre tradițiile și obiceiurile respectate de Vinerea Mare se numără și superstiția conform căreia oamenii care se scufundă în apă rece de trei ori vor fi sănătoși tot anul.

În Vinerea Mare este păcat să faci mai multe lucruri. În primul rând, în această zi nu se face niciun fel de treabă sau muncă. Bărbații nu lucrează în curte sau în casă, iar femeile nu se ocupă de niciun fel de curățenie sau treburi casnice.

Totodată, astăzi nu se coace nici pâine, nici colaci sau cozonaci, pentru că se spune că cei care coc în Vinerea Mare ard mâinile Maicii Domnului.

Această zi este destinată exclusiv rugăciunii, postului, participării la slujbă și conexiunii cu Mântuitorul, lăsând treburile lumești pentru altădată.

De asemenea, se spune că astăzi nu se mănâncă urzici, pentru că Iisus Hristos a fost bătut cu ele înainte de a fi răstignit.

De asemenea, nu se folosește oțet în această zi, pentru că Mântuitorului i s-a dat să bea oțet și i s-au șters rănile cu acest lichid, motiv pentru care este de evitat complet în Vinerea Mare.

De asemenea, este complet interzis să speli în această zi.

Nu se face nici curățenie și nici nu ar trebui să te tunzi în această zi. Conform superstiției, cine se tunde în Vinerea Mare va pierde pe cineva drag.

În Vinerea Mare nu se vopsesc ouă. Acestea se pregătesc din Joia Mare, iar cei care nu au făcut-o la timp, o pot face în Sâmbăta Mare.

Vinerea Mare este despre moartea și îngroparea Domnului

Preoții arată că în Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Mântuitorului. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbrăcat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul execuției, cu barna orizontală a crucii în spate, legată de mâinile întinse. Sentința era pronunțată de către conducătorul provinciei într-un loc public, scrie Creștin Ortodox.

Din Scriptură aflăm că după ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălandu-se pe mâini, rostește sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.

 „Nevinovat sunt de sângele Acestui Drept. Voi veți vedea.” Iar tot poporul a răspuns și a zis: „Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri.” (Matei 27:24-25).

Ajuns la locul execuției, brațul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de brațul vertical înfipt din timp în pământ, iar picioarele condamnatului puteau fi așezate pe un scăunel de picioare, ceea ce ușura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi și țintuite fără sprijin, ușor îndoite, cu tălpile lipite de stâlpul vertical. În vârful acestuia se fixă o scândură pe care era consemnată vină condamnatului, în cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Din Sfintele Evanghelii cunoaștem că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Domnul de pe Cruce și l-a îngropat împreună cu Nicodim, în mormântul sau aflat într-o grădina din apropierea locului răstignirii.

Moartea biruită prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de bună voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul morții. În loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viață, ea e folosită de El că mijloc de biruire a ei, afirmă părintele Dumitru Stăniloae. El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat nu purta în Sine germenele morții. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență.

Moartea suportată de Hristos naște în noi, dacă ne unim cu El, o stare nouă, de încetare a alipirii egoiste și pătimașe la cele ale lumii și de dăruirea voinței Lui de a ne iubi unii pe alțîi. Iar această ne da puterea de a birui și noi moartea.

Din Sfintele Evanghelii aflăm că în momentul în care Hristos Și-a dat duhul, s-a arătat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și multe trupuri ale celor adormiți au înviat. Tot atunci, Iuda a realizat greșeala pe care a făcut-o și s-a sinucis.

Punerea în mormânt a Domnului

De teamă că trupurile celor osândiți să nu rămână pe cruce și a două zi, când se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobească fluierele picioarelor osanditilor și apoi să fie coborâți de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grăbi moartea celor răstigniți. După ce primesc acordul de la Pilat, ostașîi zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari, deoarece aceștia încă nu muriseră. Când au venit însă la Hristos, au constatat că El murise și atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevărat, un ostaș i-a împuns coasta cu sulița și îndată au țâșnit sânge și apă.

Iosif din Arimateea și cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, îl ung cu aromate și îl înfășoară într-un giulgiu. Pe cap îi pun o mahramă, împlinind astfel, întru totul datină iudaică a înmormântării.

Evanghelistul Matei spune că mormântul în care Hristos a fost pus aparținea lui Iosif, iar de la Ioan aflăm că era „un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatră mormântului în nădejdea că uitarea să-L acopere definitiv pe Cel ce zăcea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborârea la iad și nici învierea lui lisus, urmată de răspândirea noii credințe.