NEWS

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare. Fostul politician a fost ridicat de acasă

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare. Fostul politician a fost ridicat de acasă

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare. Condamnări au primit și Gheorghe Ştefan „Pinalti”, Laura Corina Georgescu, fosta șefă CNA, precum și Narcisa Iorga, fostă membră a CNA.

Curtea de Apel Bucureşti a respins marți, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Laura Corina Georgescu, Viorel Hrebenciuc și Gheorghe Ştefan.

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.

Pedeapsa lui Gheorghe Ştefan a fost majorată de la 3 ani şi 9 luni închisoare la 4 ani şi 6 luni de închisoare.

Laura Georgescu, fosta şefă a CNA, a fost condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare.

În privinţa Narcisei Iorga, instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Decizia Curții de Apel Bucureşti este definitivă.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, potrivit Mediafax.

Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.

În iulie 2015, Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Narcisa Iorga au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie.

Viorel Hrebenciuc a dat nas în nas cu polițiștii

Viorel Hrebenciuc a fost ridiciat de acasă de polițiști puțin după ora 18.00 și dus la Penitenciarul Rahova, unde urmează să petreacă o perioadă de carantină, potrivit procedurilor.

Potrivit unor surse Digi24, fostul deputat PSD se pregătea să meargă să se predea singur, dar s-a întâlnit în curtea vilei sale cu polițiștii veniți să pună în aplicare mandatul de executare.

bogdan@mediaflux.ro Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele