NEWS

Vizita de ”răsunet” a lui Ciolacu în SUA se dovedește a fi o „plimbare la cumpărături”. Cum au fost primiți restul prim-miniștrilor români la Casa Albă

Vizita de răsunet a lui Ciolacu în SUA se dovedește a fi o plimbare la cumpărături. Cum au fost primiți restul prim-miniștrilor români la Casa Albă
sursa foto: captură video

Vizita de ”răsunet” a lui Ciolacu în SUA se dovedește a fi o plimbare la cumpărături. Apropierea alegerilor îi transformă pe politicienii români în adevărați globe-trotteri. Premierul Marcel Ciolacu, pe modelul primului turist al țării, Klaus Iohannis, s-a avântat peste ocean, în SUA, pentru a le arăta românilor că este bine văzut, primit și cunoscut de americani. 

Premierul a vrut și el să plece din țară

Deja premierul Marcel Ciolacu a avut duminică tradiționala întâlnire cu reprezentanții românilor din SUA. Iar întâlnirea a fost una fructuoasă.

La întâlnirea cu diaspora din America, Ciolacu le-a vorbit despre includerea României în programul Visa Waiver, afirmând că există progrese. Amânările le cunoaștem cu toții, jenante de altfel pentru o țară, membră NATO, care se laudă în orice împrejurare cu parteneriatul strategic cu SUA.

Confesându-se, premierul, le-a spus românilor de peste ocean că și el a vrut să plece din țară. De ce nu a reușit, nu a explicat, dar bănuim ca nu s-au găsit job-uri corespunzătoare pregătirii sale.

”Am încercat acum 30 de ani să fac parte din diaspora românească undeva în Europa, în Marea Britanie, nu am reușit. A încercat și fratele meu în Germania vreo 10 ani, dar apoi a venit acasă împreună cu familia”, a declarat Ciolacu.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Vizită cu ”cântec” de ambasadă

Prima sa întâlnire de pe continentul nord-american a stârnit nemulțumirea ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, care nu a fost invitat. În schimb, a fost prezentă la discuții ambasadoarea SUA în România, Kathleen Ann Kavalec.

„Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulţumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile, însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes dumneavoastră şi echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici, în America, înseamnă succesul României. Şi în definitiv vă dorim ceea ce ne dorim cu toţii – întâlniri de substanţă, rodnice pentru pacea, prosperitatea şi securitatea românilor”, a declarat ambasadorul Muraru, potrivit Agerpres.

Declarația acestuia nu a trecut fără răspuns din partea premierului.

„O să îmi permit… cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea. Nu cred că este mare diferenţă între politică şi diplomaţie şi sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale”, a replicat Ciolacu.

Vizata de ”răsunet” a lui Ciolacu în SUA se dovedește a fi o plimbare la cumpărături

Pe lângă întâlnirea cu românii, mai consemnăm și vizita la Muzeul Memorial al Holocaustului, de la Washington, unde, duminică, a comemorat victimele genocidului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit programului, luni, Marcel Ciolacu participă la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun şi onorul drapelului.

Mai apoi, premierul român se va întâlni, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, şi cu secretarul de stat, Antony Blinken. La finalul zilei, se va întâlni şi cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al SUA.

În vizita sa, Ciolacu, este acompaniat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea. De menționat că delegația română nu ajunge la Casa Alba, acolo unde sunt primiți înalții demnitari.

Cu un program așa de liber, sigur că Marcel Ciolacu ar avea timp berechet de niște cumpărături de cadouri pentru sărbătorile de iarnă de pe tărâm american.

SUA, destinația de ”ungere”

Ne așteptăm, dat fiind anul electoral 2024, ca politicienii români să dea buzna în SUA pentru a arăta electoratului că beneficiază de sprijinul SUA, că ei sunt aleșii. Cel puțin în cazul de față, astfel de prezentări pe podium se fac pe banii contribuabilului român și așa sărăcit.

Mai amintim dintre notabilele vizite ale oficialilor români în SUA pe cea a lui Liviu Dragnea, ca lider PSD, atunci când, măcar, a apucat să îi strângă mâna președintelui de atunci, proaspăt numit, Donald Trump.

Poate și premierul se va întoarce din vizită, cu o șapcă, de mare însemnătate, pe modul Iohannis. Putem astfel nota un alt eșec la nivel de diplomație și avem o imagine clară asupra modului în care este percepută România de marile puteri. Grație înțeleptei conduceri dâmbovițene.

Cum au fost primiți restul prim-miniștrilor români în SUA

Foștii premieri ai României au fost primiți de președinții sau vicepreședinții americani, la Casa Albă, nu pe colțul mesei, ca acum. Până și Viorica Dăncilă a avut întrevederi cu întrevedere cu vice-președintele SUA de atunci.

Toți premierii români, au fost primiți la un nivel superior.

Vizita în SUA, 29 octombrie-3 noiembrie 2001, a prim-ministrului României, Adrian Năstase. Întrevedere cu preşedintele George W. Bush.

Vizita în SUA a prim-ministrului României, Adrian Năstase (New York – ONU şi Washington D.C.) în perioada 18-21 iulie 2004. Programul componentei bilaterale a inclus întâlniri cu preşedintele George W. Bush, secretarul de stat Colin Powell, secretarul apărării Donald Rumsfeld, secretarul energiei Spencer Abraham, membri ai Senatului SUA.

Vizita la Washington, 20-24 octombrie 2013, a prim-ministrului României, Victor Ponta. A fost însoţit de ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb, şi ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă. Programul vizitei a inclus întrevederi cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, secretarul energiei, dr. Ernest Moniz, secretarul comerţului, Penny Pritzker, reprezentanţii companiilor  HP, ExxonMobil, Chevron, IBM, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, conducerea Muzeului Memorial al Holocaustului, co-preşedintele Grupului de prietenie pentru România din cadrul Congresului SUA, Michael Turner, precum şi cu alţi membri ai Legislativului american, reprezentanţi ai think-tank-ului Center for American Progress. De asemenea, premierul a participat la o masă rotundă cu membri din conducerea Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO) şi reprezentanţi ai companiilor afiliate şi la o conferinţă pe teme economice şi de investiţii organizată de AMRO, Camera de Comerţ a SUA şi Business Roundtable. În contextul vizitei, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a semnat „Acordul guvernamental privind continuarea schimburilor educaţionale şi academice administrat de Comisia Fulbright Româno-Americană” şi „Protocolul de cooperare între Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul naţional pentru studierea Holocaustului din România şi Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA”.

Vizita prim-ministrului României, Victor Ponta, în SUA, în perioada 24-25 septembrie 2014: pentru participarea la cea de-a 69-a ediţie a AG ONU (New York şi Houston). Dimensiunea bilaterală a segmentului New York a inclus o întâlnire a prim-ministrului României cu Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat pentru afaceri europene şi eurasiatice, o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti, funcţionari români din cadrul ONU, şefi ai misiunilor diplomatice şi consulare româneşti de pe teritoriul SUA şi vizitarea sediului renovat al Consulatului General New York.

Vizita în SUA a prim-ministrului României, Victor Ponta, 10-16 februarie 2015, a fost axată pe dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic. Programul a cuprins întrevederi cu secretarul comerţului, Penny Pritzker, secretarul apărării, Chuck Hagel şi directorul CIA, John Brennan, precum şi o masă rotundă pe teme economice, organizată de Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO), cu participarea unor companii americane importante.

Prim-ministrul Guvernului României, Dacian Cioloș, a efectuat o vizită de lucru în SUA în perioada 22-25 mai 2016. Programul vizitei a cuprins întrevederi cu vicepreședintele SUA, Joseph Biden, secretarul pentru comerț, Penny Pritzker, secretarul pentru energie, Ernest Moniz, secretarul pentru agricultură, Thomas Vilsack, președintele și CEO al Ford Motor Company, Mark Fields, reprezentanți ai unor companii din Statul Michigan și reprezentanți ai companiilor AMRO, precum și participarea la o masă rotundă la Atlantic Council of the United States și un dineu de lucru cu copreședintele Congrassional Romania Caucus, rep. Michael Turner, și foști ambasadori ai SUA în România.

Prim-Ministrul României Viorica Dăncilă a efectuat în perioada 23-28 septembrie 2019 o vizită în SUA și a avut printrre altele, o întrevedere cu vice-președintele SUA, Mike Pence, în marja reuniunii AIPAC ce are loc la Washington. Dăncilă s-a întâlnit, în cadrul acelei vizite, și cu premierul Israelului, Netanyahu, potrivit MAE.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele