Vladimir Plahotniuc, arestat în Grecia, pe aeroportul din Atena. Poliţia din Republica Moldova a anunţat marţi arestarea lui Plahotniuc alături de un alt cetăţean moldovean, Constantin Ţuţu, transmite presa de la Chişinău.
„Cu puţin timp în urmă, canalele de comunicare oficială Interpol din Atena, Grecia, ne-au informat că au fost reţinuţi doi cetăţeni moldoveni. Unul dintre ei este Vladimir Plahotniuc„, se arată pe pagina de Facebook a Poliţiei Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Vladimir Plahotniuc a plecat din Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Social Democrat European (PDM) a pierdut puterea în faţa unei coaliţii formate din blocul ACUM (Platforma Dreptate şi Adevăr, DA, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, PAS) şi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM).
Ulterior, în iulie 2023, Procuratura Anticorupţie a anunţat trimiterea în instanţa de judecată a unei cauze penale de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc, fiindu-i incriminată săvârşirea infracţiunii de „creare şi conducere a unei organizaţii criminale, escrocherie şi spălarea banilor”.
Autorităţile de la Chişinău au activat procedura de extrădare în cazul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, în conformitate cu regulamentele internaţionale, imediat după anunţul privind reţinerea acestuia marţi dimineaţa pe aeroportul din Atena, a declarat pentru Teleradio-Moldova ministrul moldovean de interne, Daniela Misail-Nichitin, potrivit Radio Moldova.
„Confirm, (Plahotniuc) a fost reţinut pe aeroportul din Atena. Urmează a fi organizată procedura de extrădare, conform uzanţelor internaţionale. Orice ţară membră a Interpol respectă regulamentul de extrădare şi deja, după ce persoana este reţinută, se declanşează acest mecanism„, a declarat ministrul moldovean.
Potrivit acesteia, durata exactă a procesului de extrădare nu poate fi estimată în acest moment: „În fiecare caz este organizat în funcţie de specific. Nu vom anticipa eventuale scenarii. Există o procedură care urmează să fie respectată, în conformitate cu rigorile naţionale şi internaţionale„.
Fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, a fost reţinut în dimineaţa zilei de marţi, pe aeroportul din Atena, în timp ce încerca să tranziteze spre Dubai Împreună cu el a fost reţinut şi fostul deputat PDM, Constantin Ţuţu.
Vladimir Plahotniuc este un foarte controversat politician şi om de afaceri din Republica Moldova. El a părăsit ţara în iunie 2019, după căderea guvernării PDM, formaţiunea pe care o conducea. Este vizat în mai multe dosare penale pentru infracţiuni grave, inclusiv fraudă bancară, spălare de bani, constituirea şi conducerea unei organizaţii criminale, corupere activă şi îmbogăţire ilicită. Potrivit autorităţilor moldovene, Plahotniuc ar fi beneficiat direct de pe urma furtului unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc în perioada 2014-2015, potrivit Radio Moldova.
Pentru a evita reţinerea, Plahotniuc a utilizat identităţi false, precum Vladislav Novak sau Vito Perez Gonzalez, şi a deţinut mai multe cetăţenii: moldoveană, română, rusă şi mexicană. În februarie 2025, fotografia sa a fost publicată oficial pe site-ul Interpol, fiind dat în urmărire internaţională.
Plahotnic este, de asemenea, vizat de sancţiuni din partea SUA, Uniunii Europene şi Marii Britanii, iar autorităţile franceze i-au confiscat o proprietate de lux de pe malul Lacului Geneva, aminteşte postul de radio citat.