NEWS

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu aproape 88%. Primele rezultate oficiale

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu aproape 88. Primele rezultate oficiale
Sursă foto: AFP

Vladimir Putin a câştigat duminică, 17 martie, alegerile prezidenţiale din Rusia cu 87,97 la sută, potrivit primelor rezultate oficiale, citate de Reuters.

Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu aproape 88%. Primele rezultate oficiale

Primele rezultate au apărut după închiderea secţiilor de votare. Marja de victorie a lui Putin a fost cea mai bună de până acum, depăşind cea mai mare marjă de 76,7% din cele patru alegeri anterioare, în 2018. Prezenţa la vot în acel an a fost de 67,5%, arată Reuters.

Exit-poll-ul a fost realizat de institutul oficial Vtsiom citat de AFP.

Potrivit Comisiei electorale ruse, liderul de la Kremlin a obţinut 87,97% din voturi după numărarea a 24% dintre buletinele de vot. Imediat au urmat mai multe reacţii la nivel internaţional. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Putin este „beat de putere” şi „vrea să conducă etern”.

El a estimat într-un mesaj pe reţelele sociale că alegerile prezidenţiale din Rusia „nu au nicio legitimitate”.

Casa Albă a transmis la rândul ei că alegerile ruse „în mod evident nu au fost nici libere, nici corecte”, dat fiind modul în care Putin şi-a încarcerat oponenţii şi i-a împiedicat pe alţii să candideze.

Peste 8 milioane de ruși au votat online

Peste opt milioane de persoane au votat online la alegerile prezidenţiale din Rusia, a declarat duminică un oficial al comisiei electorale, citat de Reuters. Votul în cadrul scrutinului, pe care preşedintele în exerciţiu Vladimir Putin este aşteptat să îl câştige cu uşurinţă, a avut loc de de vineri până duminică.

Tot duminică, numeroşi ruşi din întreaga lume au participat în ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia, la acţiunea iniţiată de opoziţia rusă „Prânz împotriva lui Putin”.

Cozi kilometrice au fost formate, la ora 12:00, în faţa secţiile de votare din UE, dar şi a unor secţii din Federaţia Rusă, în ciuda faptului că Moscova a avertizat că ruşii care vor lua parte la acţiune ar putea risca, inclusiv, dosar penal.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele