Von der Leyen dorește să fie primită la Casa Albă. Donald Trump a revărsat o mulțime de laude, ironice see poate spune, la adresa Ursulei von der Leyen. ”Este atât de fantastică”, a spus de două ori președintele american despre șefa Comisiei Europene când a vorbit cu reporterii la Washington. ”Sper că ne vom întâlni”.
El a declarat că UE dorește „foarte mult” să încheie un acord comercial, după ce administrația sa a impus blocului comunitar tarife reciproce de 20 %.
Trump a declarat anterior că UE a fost creată pentru a „înșela” Statele Unite, potrivit Politico.
Tarifele sale sunt în prezent suspendate până în iulie, oferind blocului o oportunitate de a încheia un acord similar cu cel obținut de Regatul Unit, care a fost anunțat joi.
Tarifele de bază de 10 % sunt încă în vigoare pentru UE, împreună cu 25 % pentru mașini, oțel și aluminiu. Comisia și-a dezvăluit joi noua listă de măsuri de retorsiune, în valoare de aproape 100 de miliarde EUR de importuri.
Trump și von der Leyen s-au mai întâlnit o dată pentru scurt timp – în timpul funeraliilor Papei Francisc, pe 26 aprilie, unde au fost văzuți discutând și dându-și mâna.
”În scurtul lor schimb de replici, președintele von der Leyen și președintele Trump au fost de acord să se întâlnească”, a declarat purtătoarea de cuvânt Paola Piñho într-o postare pe X după acea întâlnire.
Trump are obiceiul de a-i linguși pe liderii mondiali – cel puțin atunci când vrea, descriindu-l pe prim-ministrul britanic Keir Starmer ca având un „accent frumos” și o „soție frumoasă și grozavă”, iar pe rusul Vladimir Putin ca fiind un „geniu”.
Nu poate să uite și să ierte când în timpul campaniei electorale prezidențiale din SUA, marea ”diplomată” Ursula ăși rupea cămașa pentru contracandidata lui Trump, Kamala Harris.