A patra zi de negocieri pentru Guvernul Veștea aduce tensiuni tot mai mari pe scena politică, în timp ce premierul desemnat a anunțat grupurile parlamentare cu care a negociat că votul se amână pentru săptămâna viitoare, publicând de asemenea și programul de guvernare. Totuși, lista de miniștri se lasă așteptată în condițiile în care PSD nu a luat încă o decizie privind participarea la viitoarea majoritate guvernamentală, însă a stabilit convocarea duminică a Consiliului Politic Național, structura de conducere care coordonează activitatea partidului între congrese, pentru a tranșa poziția formațiunii, anunță Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi, că l-a informat pe premierul desemnat, Adrian Veştea, că PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare.
„În acest moment PSD se află în situaţia următoare: stăm şi analizăm foarte bine tot ceea ce ţine de Programul de guvernare (…) PSD trebuie să judece foarte bine dacă mai intră sau nu într-o asemenea majoritate. Am tot respectul pentru domnul Veştea (…) L-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se mai lasă aşteptată”, a declarat, joi, după şedinţa PSD, liderul partidului, Sorin Grindeanu.
Acesta afirmă că toţi parlamentarii PSD au participat la şedinţă, iar duminică urmează să se ia decizia cu privire la intrarea sau nu la guvernare.
„Am tot respectul pentru Adrian Veştea. Este un om pe care îl cunosc de câţiva ani, este un om care a câştigat de câteva ori uninominal alegeri: la Consiliul Judeţean Braşov, a fost şi primar. E un om care în acest moment este desemnat premier al României.
Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veştea, dar l-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se va mai lăsa aşteptată, pentru că în zilele următoare noi trebuie să convocăm forurile statutare ale partidului. Trebuie să discutăm foarte mult despre programul de guvernare. Azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aş dori duminică după-amiază să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Naţional şi să luăm decizia dacă intrăm sau nu în Guvernul condus de Adrian Veştea”, a declarat Grindeanu, la finalul unei întâlniri a grupurilor parlamentare PSD.
Premierul desemnat, Adrian Veştea, urma să depună joi la Parlament lista de miniştri şi Programul de guvernare, documentul fiind făcut public astăzi.
În Parlament se fac calculele pentru momentul în care va fi învestit guvernul Veștea. Premierul desemnat ar dori să depună lista de miniștri și programul de guvernare, joi, la Parlament, dar calculele au fost date peste cap după ce PNL, USR şi UDMR au anunţat deja că nu vor susţine învestirea Guvernului Veştea. Un anunţ similar a fost făcut şi de către liderii AUR.
Astfel, în ședința PSD s-a prezentat programul de învestitură a guvernului Veștea:
– Duminică se depune lista de miniștri + program de guvernare
– Duminică va fi convocat CPN la PSD
– Luni vor fi audiați miniștri și marți votul de învestitură din Parlament.
Conform surselor politice, votul de învestitură va fi amânat pentru săptămâna viitoare. Luni vor fi convocate Birourile Permanente Reunite, vor urma audierile miniștrilor, iar marți va fi votul de învestitură a Guvernului.
În acest context, Adrian Veștea ratează principalul obiectiv, pentru că el își dorea să intre în Congresul Extraordinar al PNL din funcția de prim-ministru, pentru a atrage de partea sa parlamentari ai PNL.
Pentru că votul de învestitură va fi săptămâna viitoare, Adrian Veștea va intra în Congres ca premier desemnat și astfel riscă excluderea din partid.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a anunțat pe liderii PSD că s-au adunat voturile necesare, iar votul de învestitură va avea loc săptămâna viitoare, marți.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a venit în ședința grupurilor reunite ale senatorilor și deputaților PSD. La începutul ședinței, Grindeanu a luat cuvântul și i-a anunțat pe senatori și deputați că s-au strâns voturile necesare pentru a trece guvernul Veștea.
”Vă prezint calendarul ca să știți exact cum au stat lucrurile și stau. Am arătat în ultimele săptămâni că suntem partidul cel mai serios, maturul din încăpere, care face lucruri numai pentru români, nu ghidat ca altele doar de interesele unor persoane. Sunt unii domni care au spus mai întâi că susțin un guvern tehnocrat, după care au făcut ședință și au spus că vor guvern politic.
Apoi, alți domni au spus că votează Guvern politic și apoi au făcut ședință și au spus că nu mai susțin. În acest moment deciziile la noi se vor lua în forurile statutare: BPN, CPN. Dacă vom mai face Guvern, vom face fără USR! Și am o mare problemă să mai facem majorități cu UDMR după modul în care s-au comportat în ultimele zile
Pe noi ne interesează să facem bine pentru oameni, să vedem programul de guvernare și să nu mai mergem de bună-credință într-o Coaliție, când alții aveau doar ca agendă să ne înjure pe noi! De aceea acum avem o decizie bine de cântărit. Faptul că pe Bolojan nu îl interesează economia României, că Guvernul nu are lege de abilitare și Parlamentul e până săptămâna viitoare… Asta nu îi mai interesează. Sunt preocupați doar de M…E PSD! Sunt preocupați doar să înjure PSD.
Pe ei îi interesează să rămână în funcții. Bătălia lui personală e mai importantă decât România! Pe noi ne interesează românii și România!”, a spus Sorin Grindeanu, în ședința liderilor PSD.
”Vă anunț că avem voturile. Dar vreau în aceste zile să cântărim foarte bine, vreau să dezbatem. Sunt lucruri pe care le dorim de la programul de guvernare. Duminică în CPN să luăm decizia dacă da sau nu. Dacă da, votul este marți. Până duminică vom ști. Nu vă uitați ce se vehiculează la TV despre nume, nu s-au discutat. Evident că avem niște ținte. Important este să știți că nu e o poveste de ceartă pe ministere, că nu are cine să se certe. Este o chestiune doar despre program de guvernare și dacă noi mai intrăm sau nu la guvernare.
Dacă noi spunem da: atunci duminică se depun programul de guvernare și lista de miniștri. Nu vreau să facem lucrurile pe repede-înainte, să măsurăm de două ori înainte să decidem. Ieri, domnul Drulă a dat știri pe surse despre așa-ziși pesediști nemulțumiți… Asta ca să știți despre cum ajung astfel de informații în spațiul public”, a mai spus Grindeanu potrivit Știri pe Surse.