NEWS

Vouchere de 2.000 de lei pentru mame. Când începe distribuirea lor

Vouchere de 2.000 de lei pentru mame. Când începe distribuirea lor
Sursă foto: Pixabay

Ministerul Muncii a anunțat miercuri distribuirea de vouchere de 2.000 de lei pentru mame. Este vorba despre tinerele din categorii defavorizate care au născut după data de 12 aprilie 2024. Acest sprijin financiar se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut și poate fi utilizat pentru achiziționarea de produse destinate îngrijirii nou-născutului.

Vouchere de 2.000 de lei pentru mame

Procedura de distribuire și mecanismul de implementare au devenit aplicabile odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 763 din 5 august 2024. Listele cu beneficiari sunt centralizate de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile județene, și transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru efectuarea plății.

Mamele care fac parte din următoarele categorii vulnerabile sunt eligibile pentru acest ajutor:

  • Mamele beneficiare ale venitului minim de incluziune
  • Mamele cu dizabilități
  • Mamele aflate în situații critice (calamități, violență domestică etc.)
  • Mamele fără acte de identitate
  • Mamele minore
  • Mamele cetățeni străini sau apatrizi din zone de conflict
  • Tichetele pot fi ridicate în termen de 90 de zile

Programul, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, dispune de un buget total de 119.239.200 de lei (24 milioane euro) și se va desfășura pe o perioadă de patru ani.

Tichetele sociale pe suport electronic sunt distribuite de autoritățile locale, cu un termen de 90 de zile pentru ridicarea acestora, anunță Ministerul Muncii.

Sursă: Ministerul Muncii

Ce produse se pot cumpăra cu acești bani

„Sprijinul are drept scop achiziționarea de produse specifice necesare îngrijirii nou-născutului, precum scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut și articole sanitare și medicale pentru cuplul mamă-nou-născut”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

În cazul în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea mamei în primele trei luni de la naștere, tichetul social poate fi acordat reprezentantului legal, care poate fi tatăl copilului sau o altă persoană desemnată legal, mai anunță Ministerul Muncii.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele