Se dau vouchere de 250 de euro pentru foarte mulți români, asta după ce valoarea ajutorului a crescut considerabil. Mai mult, conform noii propuneri legislative vor fi mai mulți beneficiari ai ajutorului destinat cumpărării de calculatoare noi.
Se schimbă regulile acordării ajutorului financiar în valoare de 200 de euro, destinat achiziției de calculatoare noi. Asta arată un proiect de lege pus joi în dezbaterea în Senat. Concret, de banii pentru un calculator nou nu va mai putea beneficia doar un copil al unei familii, ca acum, ci toți copiii acesteia, iar valoarea ajutorului va crește la 250 de euro.
Propunerea legislativă vizează modificarea Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, în sensul modificării condițiilor de eligibilitate și a altor reguli ce privesc programul cunoscut drept Euro 200, scrie avocatnet.ro.
În primul rând, va crește valoarea ajutorului financiar acordat tinerilor pentru achiziționarea de calculatoare noi, de la 200 de euro, cât e acum, la 250 de euro, mai exact echivalentul în lei a acestei valori, în prezent 1237 de lei. De asemenea, nu vor mai fi beneficiare ale ajutorului familiile cu venituri mici, ca acum, ci va putea primi bani de la stat pentru cumpărarea unui calculator fiecare elev sau student ce provine dintr-o familie cu venituri mici.
Conform proiectului, de acest ajutor financiar pot beneficia următoarele persoane:
Plafonul de 1.500 de lei se va indexa anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum și nu va putea fi mai mic de jumătate din salariul minim brut.