Vouchere de vacanță! Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, a precizat că va fi emis un Ordin de ministru cu normele de aplicare pentru ca suma pe care statul o acordă în acest an pentru voucherele de vacanţă ar putea fi virată din nou pe card. Astfel, bugetarii vor putea primi, în 2025, vouchere care să acopere jumătate din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziționate, și anume 800 de lei pentru servicii turistice în valoare de cel puțin 1.600 lei.
„O comisie a Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Ministerului de Finanţe, Ministerului Muncii şi câţiva reprezentanţi ai industriei, emitenţii de tichete şi FHR, alături de ANAT, s-a reunit, la Bucureşti, ca să dăm o dată drumul la normele de aplicare la vouchere de vacanţă. Ştiţi că s-a redus cuantumul suportat de stat de la 1.600 lei la 800 lei pentru vouchere, dar nici măcar n-au avut o exprimare fericită în acea „ordonanţă trenuleţ” şi de aceea nu puteam să o aplicăm.
Până acum nu s-au dat vouchere de vacanţă, pentru că nu existau norme de aplicare. Încercarea noastră a fost că, dacă totuşi s-au redus valoric să nu punem presiune suplimentară nici pe angajat – să vină el întâi cu bani de acasă că o să deconteze cândva, cineva – pentru că am făcut nişte studii interne şi am ajuns la concluzia că 85% din ei ar renunţa în condiţiile acestea. Nu funcţionează aşa şi cred că am obţinut să le punem banii pe card şi gata, să nu trebuiască ca ei să crediteze statul înainte„, a declarat Adrian Voican, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că prin virarea celor 800 de lei pe card, nu se va pune presiune nici pe angajator în sensul de a se transforma „într-un fel de poliţie economică” care să strângă facturi, OP-uri, carduri, ca să dovedească că au fost cheltuiţi 1.600 de lei.
„Până la urmă, toată această subvenţie s-a redus la 800 lei, din care 160 lei sunt CASS şi impozit pe venit, mai rămân 640 lei. Câtă poliţie să faci pentru 640 de lei? Probabil că s-a ajuns la o declaraţie pe proprie răspundere şi o atenţionare din partea comercianţilor, ca să nu fie presiune nici pe ei. (…) Sper că după această întâlnire am ajuns la o concluzie în sfârşit şi o să apară un ordin de ministru cu normele de aplicare sau unul interministerial, cu normele de aplicare, şi o să deblocăm voucherele de vacanţă”, a mai spus Voican.
Reprezentanţii din industria turismului au susţinut întotdeauna că vouchere de vacanţă şi-au dovedit eficienţa pentru că banii s-au întors în economie, iar „turismul a trecut la alb”.
„În 2006, aveam 6.000 de unităţi de cazare şi am ajuns astăzi să avem 26.000 de unităţi de cazare cu 585.000 de locuri în România. Şi sunt destul de mândru de cifra asta, pentru că turismul acesta este turism la alb. Aş mai reaminti două cifre: am spus 30 de milioane de nopţi de cazare. Este pentru prima oară când România depăşeşte această cifră. Am fost în 2019 la 29,8 milioane, dar acum am depăşit chiar 30 de milioane de nopţi de cazare şi 14 milioane de turişti sosiţi la recepţiile unităţilor de cazare clasificate, parcă 14,24 milioane dacă nu greşesc.
E prima oară când depăşim această cifră. Dintre aceştia, 11,8 milioane sunt români, 2,4 milioane sunt străini. Nu e foarte mult cu străinii. În 2017, 2018 şi 2019 am avut 2,7 aproape 2,8 milioane. În 2018 a fost cel mai bun an de turişti străini”, a mai spus vicepreşedintele ANAT şi preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
Nu în ultimul rând, acesta a precizat că a cerut autorităţilor un target de 10 milioane de turişti străini pe care să îi aducă în România în următorii ani, care se poate realiza cu o creştere anuală de 20%.