Angajații din instituțiile publice încep să primească vouchere de vacanță pe 2026. Valoarea tichetelor este de 800 de lei și există o serie de condiții pentru acordarea acestora.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului anunță că instituțiile publice pot începe acordarea voucherelor de vacanță în valoare de 800 de lei pentru anul 2026.
Pot primi vouchere angajații din sectorul public care au salarii de bază nete de până la 6.000 de lei lunar, inclusiv profesorii și alți angajați din școli, fără a fi necesară adoptarea unor acte normative suplimentare, conform comunicatului.
Amintim că în 2026, voucherele de vacanță pentru profesori și alți angajați din școli sunt de 800 de lei, dar cu prag salarial mai mic, de 6.000 lei net. Angajații nu trebuie să mai contribuie cu jumătate din sumă.
Pragul salarial a fost redus de la 8.000 în 2025 de lei la 6.000 de lei net, conform modificării OUG nr. 8 din 2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, care se aplică din 1 ianuarie 2026, făcute prin Legea Bolojan din 2025.
În anul 2026, angajații din instituțiile publice cu salarii de bază lunare nete de până la 6.000 de lei pot beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei și voucherele pot fi folosite integral pentru serviciile turistice în România, fără a fi necesară o contribuție financiară suplimentară din partea beneficiarului.
Instituțiile publice care au prevăzute în buget sumele necesare pot începe acordarea voucherelor în condițiile stabilite de legislația în vigoare. Ordonanța de urgență nr. 8/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează acordarea voucherelor de vacanță, iar normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, stabilesc modul prin care acestea pot fi utilizate și valorificate.
Nu este necesară, astfel, adoptarea unor acte normative suplimentare de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Pot beneficia de aceste vouchere, printre alții, angajații din administrația publică locală și centrală, cadrele didactice, personalul medical, dar și alte categorii de personal din sectorul public, în funcție de decizia fiecărei instituții și de bugetele aprobate.
Pachetele de servicii turistice achiziționate prin această metodă de plată includ, în mod obligatoriu, servicii de cazare și pot fi completate, după caz, cu servicii de alimentație publică, transport, tratament balnear sau agrement.
În sectorul privat, regulile rămân neschimbate. Angajatorii pot acorda vouchere de vacanță în limita sumelor prevăzute în bugetele proprii, cu respectarea plafonului legal anual aplicabil fiecărui salariat, respectiv echivalentul a șase salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.