Vremea rea continuă și în acest weekend. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nu vine cu vești bune pentru acest sfârșit de săptămână. Ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor din țară, se vor intensifica în această noapte și vor continua și mâine. Cantitățile de precipitații vor ajunge și depăși pe alocuri pragul de 30 de l/mp. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
În următoarele două zile vom mai vorbi de ploi în majoritatea regiunilor țării, iar la altitudini mai mari de 1.200m să consemnăm precipitații predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat, iar în estul Transilvaniei sau o jumătate a nordică a Moldovei, trecător precipitații mixte”.
Meteorologii au emis prognoza și pentru intervalul 18 martie – 15 aprilie.
Săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sudice şi sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, cu un uşor deficit la munte şi în nord-estul ţării.
Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.