NEWS

Vremea schimbă foaia! Anunț de la meteorologi. După caniculă se întorc ploile

Vremea schimbă foaia Anunț de la meteorologi. După caniculă se întorc ploile
Meteo 8 iulie Foto: Colaj MediaFlux

ANM anunţă că vremea schimbă foaia de la finalul săptămânii, mai exact de duminică, din ultima zi a minivacanței de Sfânta Maria. Astfel, după codul portocaliu de caniculă de sâmbătă, vreme rea va cuprinde aproape toată ţara începînd de zilele viitoare. Mai mult, meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea chiar şi cu 10 grade în unele zone ale țării.

Invitată la Antena 3 CNN, Alina Şerban, meteorolog ANM, a vorbit despre regiunile în care vor cădea cantităţi însemnate de apă, dar şi despre judeţele în care vor fi temperaturi insuportabile joi, vineri şi sâmbătă.

Ulterior, vremea se va răci, iar mercurul nu va mai urca în termometre peste 30 de grade: vom avea temperaturile mai mici chiar şi cu 10 grade.

Sâmbătă, 16 august, valul de caniculă se va menţine, iar în partea de sud, centru, vest, unde mercurul va urca în termometre până la 36 – 37 de grade Celsius, chiar și mai mult, dar de duminică vremea se răcește.

Primele ploi vor înregistra ploi în zonele din vestul țării, anunță ANM

Totuși, unde astăzi și mâine va fi cel mai cald, în vestul țării, va fi primul care va avea parte de vreme rea. De duminică încep ploile și după cum se știe, de obicei, ploile de după perioadele foarte calde, pe timp de vară, sunt de cele mai multe ori vijelii.

„De duminică, însă, vor apărea şi ploile. La început, în regiunile vestice, apoi, şi în restul teritoriului. În Capitală, caniculă – mâine şi temperaturile vor fi în jurul valorii de 35 de grade Celsius, disconfort termic din ce în ce mai ridicat şi o vreme frumoasă ca aspect”, a anunţat Alina Şerban, meteorolog ANM.

Începând din ultima zi din weekendul care se apropie, temperaturile vor fi plăcute spre moderate pe parcursul dimineții: în jurul orei 7 – 8 dimineața, valorile vor fi de aproximativ 18 – 20°C, iar spre prânz, cerul va fi presărat de un soare blând și ușoare cețuri, cu temperaturi care vor urca gradat până la 26 – 28°C după-amiază.

Seara va fi liniștită și răcoroasă, cu valori în jur de 20 – 22°C.

Vremea schimbă foaia! Anunț de la meteorologi. După caniculă se întorc ploile

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele