Vremea se schimbă radical. Din punct de vedere meteorologic, până la final de august, lucrurile se vor modifica simțitor.
După o perioadă caniculară care ne-a dat viețile peste cap, meteorologii anunță că ploile și frigul se abat peste România.
Conform datelor obținute de meteorologi, în următoarele 4 săptămâni, vremea va fi extrem de capricioasă în România, cu temperaturi moderate în prima parte a perioadei.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Lista farmaciilor care distribuie gratuit pastile de iodură de potasiu. Atenție! Se administrează NUMAI în caz de incident nuclear
Prognoza meteo săptămâna 8 – 15 august
Conform meteorologilor, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, nord-estice și sud-vestice, iar în sud-estul extrem acestea vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval. Ploi însemnate cantitativ vor fi înregistrate în majoritatea regiunilor, dar mai ales în centru, nord-est și la munte.
Prognoza meteo săptămâna 15-22 august
În această perioadă, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de sud-est. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile nordice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Prognoza meteo săptămâna 22-29 august
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Din punctul de vedere al ploilor, cantitatea se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo săptămâna 29 august – 5 septembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toată țara.