NEWS

Vremea se schimbă radical în România. Coduri galbene de ninsorile, ploi și vânt puternic în aproape toate regiunile HARTĂ

Vremea se schimbă radical în România. Coduri galbene de ninsorile ploi și vânt puternic în aproape toate regiunile HARTĂ
Sursă foto: Playtech

Vremea se schimbă radical în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat luni că valorile termice vor continua să scadă și se vor situa ușor sub cele specifice datei în cea mai mare parte a țării. În majoritatea zonelor vor fi înnorări, precipitații și vânt puternic.

Vremea se schimbă radical în România

ANM a emis un Cod galben de vreme rea, valabil de luni, 17 martie, ora 10:00 și până marți, 18 martie, ora 10:00, în care sunt vizate intensificări ale vântului și viscol în zona înaltă de munte.

 Vremea se va răci semnificativ, iar nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci pentru această perioadă, cu temperaturi preponderent negative (minime cuprinse în general între -9 și 0 grade), iar în sudul și estul Transilvaniei, precum și în dealurile subcarpatice va fi ger (minime de -13…-11 grade). Se va produce brumă și local îngheț la sol.

Luni vor fi precipitații mixte în cea mai mare parte a țării, iar marți acestea se vor restrânge spre sud-vest. În Oltenia, jumătatea vestică a Munteniei, sudul Transilvaniei și la munte se vor acumula local cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de 25…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă.

 În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…45 km/h.

sursa foto: ANM

ANM anunță mai multe Coduri galbene

În intervalul 17 martie, ora 10 – 17 martie, ora 23, în Banat, Crișana, Oltenia, Moldova, nord-estul și sud-vestul Munteniei și în nord-vestul Transilvaniei vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.

 În zona joasă a județelor Suceava și Neamț va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă de 2…5 cm.

La munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60…70 km/h, iar în zona înaltă de peste 80…85 km/h. Va ninge, va fi viscol și se va depune strat de zăpadă în general de 10…15 cm.

De aseemeni în intervalul 17 martie, ora 23 – 18 martie, ora 12, în Banat, Crișana, sudul și estul Transilvaniei, centrul și sudul Moldovei, estul, centrul și sudul Munteniei și Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h.

Cod galben ANM
sursa foto: ANM

Cod galbn de ninsori în interval de 17 martie, ora 23 – 18 martie, ora 12, în județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj și Olt, treptat vor predomina ninsorile, iar în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita va ninge viscolit. Se va depune strat de zăpadă în general de 8…15 cm.

Cod galben ANM
sursa foto: ANM

Cod galbn de vânt puternic în intervalul18 martie, ora 12 – 18 martie, ora 20, în Dobrogea, Bărăgan și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și izolat de 70 km/h. În Carpații de Curbură și în estul Carpaților Meridionali temporar vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind zăpada.

Cod galben ANM
sursa foto: ANM

Avertizare de precipitații mixte în cea mai mare parte a țării

Meteorologii mai anunță că până pe 20 martie, ora 10:00, este valabilă o avertizare de precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol. Astfel, în cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, vor fi precipitaţii care vor acumula local cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi pe arii restrânse de 25 – 35 l/mp.

Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, la început la munte, apoi și în zonele mai joase de relief. Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. Se va produce brumă și local îngheț la sol.

Cum va fi vremea în Capitală

La București, valorile termice vor continua să scadă, situându-se în jurul celor specifice datei calendaristice. Cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu ploi și posibil lapoviță noaptea. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1…1 grad.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele