Odată îndeplinite aceste condiții, utilizatorii pot primi alerte pentru:
-Prezența echipajelor de poliție
-Radare mobile sau fixe
-Radare pe trepied
-Radare sau poliție pe sensul opus.
Procesul este simplu și rapid. Accesează aplicația și apasă pe simbolul triunghiului galben situat în colțul din dreapta jos al ecranului. Selectează categoria „Poliție”, apoi alege tipul specific de radar observat. După confirmare, notificarea va fi transmisă celorlalți utilizatori aflați în apropiere. Inițial, câteva dispozitive au fost amplasate pe autostrăzile A1 și A2, dar și pe DN2, în județul Vrancea. După două luni de testare, proiectul a fost extins la nivel național prin intermediul programului e-Sigur, astfel că cele 700 de radare pe trepied au fost distribuite în toată țara.
Acestea sunt operate de polițiști care instalează aparatura pe marginea drumului. Dispozitivul, asemănător cu un pistol radar, este echipat cu o cameră video performantă, senzor laser de măsurare a vitezei și aparat de fotografiat digital. Spre deosebire de pistolul radar, care funcționează doar la apăsarea unui buton, varianta pe trepied înregistrează continuu traficul. Datele colectate sunt ulterior analizate de ofițeri specializați, iar contravenienții primesc amenda acasă, prin Poștă.