Ultima lună a anului 2025 aduce mai multe perioade ideale pentru o vacanță prelungită. Iată ce zile libere se oferă în perioada sărbătorilor și când se face punte cu weekendul.
Crăciunul pică într-o zi de joi, iar a doua zi, pe 26 decembrie, într-o vineri, oferind românilor patru zile libere consecutive fără concediu suplimentar. Mai mult, începutul lui 2026 vine cu un nou weekend prelungit, astfel că cei care își planifică din timp zilele de odihnă pot beneficia de o minivacanță de până la zece zile.
Luna decembrie aduce trei zile nelucrătoare stabilite prin Codul Muncii. Este vorba despre:
Valul de zile libere se continuă chiar în prima săptămână din noul an. 1 și 2 ianuarie 2026, zilele de Anul Nou, pică tot în zile de joi și vineri, astfel că angajații vor începe anul cu un nou weekend de patru zile.
De altfel, în 2026, 6 ianuarie (Boboteaza) și 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul) sunt libere legale, ceea ce înseamnă că prima săptămână din ianuarie poate deveni o minivacanță de opt zile pentru cei care își planifică eficient concediul.
Potrivit Codului Muncii, dacă un angajat nu poate beneficia de o zi liberă legală din cauza specificului activității sale, angajatorul este obligat să îi acorde o zi de odihnă într-o perioadă ulterioară. În cazul în care acest lucru nu este posibil, salariații trebuie compensați printr-un bonus salarial.