NEWS

YouTube a acceptat din nou investigația Recorder pe platformă. Amenințările nevestei preotului Mădălin Iscru blocaseră reportajul | VIDEO

YouTube a acceptat din nou investigația Recorder pe platformă. Amenințările nevestei preotului Mădălin Iscru blocaseră reportajul | VIDEO
sursa foto: captură video Youtube

Platforma video Youtube a acceptat din nou o investigație marca Recorder după ce aceasta fusese blocată de soția preotului care era subiectul investigației. Clipul video numit „Dumnezeul achizițiilor se întoarce”, a fost dat jos de YouTube, la scurt timp de la publicare, YouTube invocând drepturi de autor, ca acesta să fie din nou public.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

„This video is no longer available due to a copyright claim by Cristian Preotul”, este mesajul afișat de YouTube în locul investigației Recorder.

Soția preotului care era subiectul investigației îl amenințase pe jurnalistul Alex Nedea că reportajul va dat jos de pe YouTube, lucru care s-a și întâmplat pentru câteva ore.

„Dacă te văd la mine la poartă, te iau la bolovani. O să îți dau jos clipul de pe Youtube. Să fie clar”, i-a transmis preoteasa jurnalistului Alex Nedea, înainte de a pleca nervoasă, la volanul unei mașini de lux.

Amenințări la adresa jurnaliștilor

Anterior, ea lansase și alte amenințări, lucru care apare și pe filmarea investigației Recorder.

„Te sfătuiesc așa, că e o zona frumoasă, cu aer curat, tragi în piept, ia și pe ciumpilici asta (n.r. cameramanul) oxigenați-vă creierul și apoi plecați acasă. E mai bine pentru toată lumea. (…) Nu te ameninț, eu nu ameninț pe nimeni”, spunea Marinela Iscru în înregistrarea dată jos de YouTube pentru câteva ore.

Video-ul fusese scos de pe Youtube
Video-ul fusese scos de pe Youtube

De la ce a plecat investigația

Preotul Mădălin Iscru a continuat să facă afaceri cu statul chiar dacă, în urmă cu patru ani, investigația „Dumnezeul achizițiilor” a avut mii de share-uri pe rețelele sociale și mai multe dosare penale deschise. Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comandă baronului PSD Paul Stănescu, câștigă contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de școli și grădinițe, modernizarea iluminatului public și construirea de rețele de apă în satele Dobrogei.

Banii veneau prin PNDL, program coordonat de ministerul în care lucrase, iar primarii intervievați de Recorder recunoșteau că au primit comandă politică pentru a lucra cu firma preotului Iscru.

„În urmă cu patru ani, Recorder publica investigația „Dumnezeul achizițiilor”, care avea să provoace mii de share-uri pe rețelele sociale și mai multe dosare penale deschise pe numele personajului principal. Preotul Mădălin Iscru, fost consilier în Ministerul Dezvoltării, sub comanda baronului PSD Paul Stănescu, câștiga contracte de milioane de euro pentru reabilitarea de școli și grădinițe, modernizarea iluminatului public și construirea de rețele de apă în satele Dobrogei. Banii veneau prin PNDL, program coordonat de ministerul în care lucrase, iar primarii intervievați de Recorder recunoșteau că au primit comandă politică pentru a lucra cu firma preotului Iscru.

Indicii despre existența unor posibile ilegalități erau suficiente și se părea că preotul Iscru va fi încolțit de procurori, mai ales că două dintre dosarele penale erau instrumentate de DNA. Și, totuși, sursele noastre ne-au atras atenția că Mădălin Iscru continuă să facă afaceri cu statul, deși nu mai are firme pe numele său. Așa că am decis să ne întoarcem la subiectul publicat acum patru ani, pe care procurorii par să-l fi abandonat cu suspect de multă ușurință”, arată jurnaliștii Recorder.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele