Zeci de măsuri fiscale posibile au fost analizate până acum. Între 60 și 80 de măsuri fiscale posibile au fost analizate în urma discuțiilor cu echipele tehnice, a anunțat miercuri, 11 iunie, președintele Nicușor Dan, de la Odesa.
El a subliniat că pentru unele dintre aceste măsuri există acorduri între reprezentanții tehnici ai partidelor, însă pentru câteva dintre ele, considerate „extrem de sensibile”, va fi necesar un vot politic din partea partidelor, scrie adevarul.ro.
Referitor la taxa de solidaritate propusă de PSD, președintele a menționat că are o opinie, dar nu dorește să „interfereze cu discuțiile de la Palatul Victoria”.
În plus, Nicușor Dan a confirmat că niciuna dintre cele trei variante de conducere a executivului nu a fost exclusă: un premier din rândul liderilor partidelor, o rotativă guvernamentală sau un tehnocrat din afara partidelor.
”Eu nu cred că batem pasul pe loc. Până acum echipele tehnice au discutat timp de 50 de ore şi au reuşit să treacă în revistă 60-80 de măsuri posibile. Pentru câteva dintre ele a fost un acord între reprezentanţii tehnici ai partidelor”, le-a spus președintele jurnaliștilor români, la Odesa, scrie news.ro.
Întrebat dacă a avut vreo discuție recentă cu cei din partidul AUR, Nicușor Dan a răspuns că nu l-au mai contactat după ce au refuzat prima dată să participe la consultări.
Viitorii miniștri ai Executivului în curs de formare vor fi evaluați de președintele Nicușor Dan, care va avea drept de veto asupra propunerilor venite din partea PSD, PNL, USR și UDMR.
În cadrul negocierilor dintre PNL, PSD, USR și UDMR, social-democrații ar urma să obțină cele mai multe ministere, estimativ 6-7 portofolii.
PNL, pe de altă parte, își dorește să păstreze ministerele actuale și să adauge Ministerul Dezvoltării. Acest minister este, însă, unul dintre cele două portofolii deținute în prezent de UDMR (Dezvoltare și Finanțe), iar partidul nu intenționează să renunțe la el.
USR vizează Justiția și Externele, adică un minister de la liberali și unul de la social democrați. Și i-ar mai putea reveni portofoliul de la Cultură.
Printre numele dorite în fruntea ministerelor se regăsesc în mare parte aceiași oameni, deși președintele Nicușor Dan spunea că este preferabil ca partidele să vină cu fețe noi.
Cei care ar putea să își păstreze funcțiile sunt actualul ministru al Agriculturii – Florin Barbu, ministrul Economiei și Digitalizării – Bogdan Ivan, ministrul Energiei – Sebastian Burduja, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene – Marcel Boloș, ministrul Educației – Daniel David, ministrul Finanțelor – Tanczos Barna și ministrul de Interne și actual premier interimar – Cătălin Predoiu.