NEWS

Zeci de perchiziții în Țăndărei, Ialomița. În acțiune sunt 250 de polițiști, iar un elicopter MAI survolează zona

Zeci de perchiziții în Țăndărei Ialomița. În acțiune sunt 250 de polițiști iar un elicopter MAI survolează zona
sursa foto: Poliția Română

Zeci de perchiziții în Țăndărei, Ialomița. Peste 250 de poliţişti, jandarmi şi luptători ai trupelor speciale au descins în forţă, joi dimineaţă, efectuând 23 de percheziţii domiciliare în localitatea Ţăndărei din judeţul Ialomiţa. Sunt puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere şi mandate europene de arestare.

Zeci de perchiziții în Țăndărei, Ialomița

„Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, vor fi puse în aplicare câteva zeci de mandate de aducere şi mandate europene de arestare, emise pe numele unor persoane despre care există indicii că se află în localitatea Ţăndărei”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa.

Persoanele de interes depistate vor fi conduse la sediul poliţiei pentru amprentare şi fotografiere şi audiate în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

În locuințele perchiziționate polițiștii au descoperit un întreg arsenal de arme, de la cuțite, topoare și săbii până la arme cu aer comprimat.

Sursa foto: Poliția Română

Măsuri privind combaterea infracționalității

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi din cadrul Poliţiei Capitalei şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, respectiv luptători ai structurilor pentru acţiuni speciale, poliţişti de investigaţii criminale, rutieră, ordine publică, grupe canine şi jandarmi.

Scopul acestor acțiuni este tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. În cauză se beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Ordine Publică și Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și din cadrul Poliției Capitalei și Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, respectiv luptători ai structurilor pentru acțiuni speciale, polițiști de investigații criminale, rutieră, ordine publică, grupe canine și jandarmi. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele