NEWS

Zeci de persoane intoxicate cu clor la un resort din Olimp. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Zeci de persoane intoxicate cu clor la un resort din Olimp. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
statiunea olimp

Zeci de persoane intoxicate cu clor la un resort din Olimp. Acestea, printre care și copii, au acuzat, luni, stare de rău, senzații de sufocare, respirație greoaie.

Pentru gestionarea eficientă a situației, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, precizează IGSU, citat de Digi24.

Zeci de persoane intoxicate cu clor la un resort din Olimp. Printre acestea, mai mulți copii

Autorităţile din Constanţa au activat, luni seară, Planul Roşu de Intervenţie după ce mai multe persoane de la un complex hotelier de 5 stele din Olimp, între care şi copii, au acuzat stare de rău, senzaţii de sufocare, respirație greoaie.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi că mai multe persoane ar fi intoxicate la un complex hotelier din Olimp.

”Mai multe persoane (printre care şi minori) acuză stare de rău, senzaţii de sufocare, respiraţie greoaie. Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, la nivelul judeţului Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, au transmis reprezentanţii ISU.

ISU Dobrogea a transmis ulterior că 12 adulţi şi opt copii sunt în evaluare medicală la faţa locului. Toate persoanele erau conştiente, iar trei copii au fost transportați la spital.

Au fost alocate opt autospeciale atât de la SMURD cât și de la Serviciul Județean de Ambulanță care să transporte cele 20 de persoane către cel mai apropiat spital.

Opt copii, care sunt conştienţi, dar agitaţi, precum şi 12 adulţi sunt evaluaţi de echipajele SMURD prezente.

12 persoane, între care şapte copii, au fost transportate la spitalul din Mangalia.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele