Zelenski nu acceptă cedări teritoriale către Rusia fără referendum și anunță că a trimis Washingtonului o nouă contrapropunere în cadrul discuțiilor privind planul de pace.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că statutul centralei nucleare Zaporojie şi controlul asupra provinciei estice Doneţk sunt două chestiuni cheie încă nesoluţionate în urma negocierilor cu SUA asupra planului de pace propus de preşedintele american Donald Trump pentru încheierea războiului ruso-ucrainean
Acesta a transmis Washingtonului încă o contrapropunere, dar a susţinut că orice concesie teritorială faţă de Rusia va trebui supusă unui referendum în Ucraina, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
„Teritoriile regiunii Doneţk şi tot ce are legătură cu acestea, precum şi centrala nucleară Zaporojie. Acestea sunt cele două chestiuni asupra cărora continuăm să discutăm” cu Washingtonul, a afirmat Zelenski la o conferinţă de presă la Kiev.
Planul de pace american, a cărui versiune iniţială dezvăluită în urmă cu mai mult de trei săptămâni avea 28 de puncte, a nemulţumit Ucraina şi susţinătorii europeni ai acesteia, întrucât prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas, regiune formată din provinciile Doneţk şi Lugansk.
Trupele ruse controlează în prezent peste 80% din provincia Doneţk şi aproape în întregime provincia Lugansk.
După ce acel plan american a fost revizuit de mai multe ori între timp, Zelenski a mai anunţat joi că a transmis Washingtonului o nouă contrapropunere de plan de pace elaborată de Ucraina împreună cu susţinătorii săi europeni, un plan în 20 de puncte, care încă mai poate fi revizuit.
„Versiunea pe care am trimis-o ieri (miercuri) echipei americane reflectă viziunea noastră. Dar există şi chestiuni europene în plan şi, prin urmare, este de asemenea o viziune europeană” a planului de pace, a continuat el.