NEWS

UPDATE Zi de foc în Consiliu JAI pentru extinderea Schengen. România și Bulgaria nu intră în Schengen, Croația da

UPDATE Zi de foc în Consiliu JAI pentru extinderea Schengen. România și Bulgaria nu intră în Schengen Croația da
sursa: romaniatv.net

Miniştrii de interne din UE se reunesc joi, 8 decembrie, la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul pentru Afaceri Interne (JAI), având ca prim punct pe ordinea de zi Spaţiul Schengen şi extinderea acestuia cu România, Bulgaria şi Croaţia. Subiectul a stârnit foarte multe discuţii, controverse şi agitaţie politică la nivel european, mai ales că Austria a anunţat recent că îşi menţine împotrivirea faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie, asta după ce Olanda s-a înduplecat și a anunțat că acceptă noile țări după ani de zile de refuzuri.

UPDATE: România nu intră în Schengen

Austria a votat împotriva admiterii României, Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, care e la pachet cu România, unanimitate pentru acceptarea Croaţiei.

UPDATE: Nu se ajunge la un consens în Consiliul JAI. Germania și Luxemburg se opun intrării Croației în Schengen pentru a pune presiune pe Austria

Miniștrii Afacerilor Interne din UE nu reușesc să găsească unanimitatea în Consiliul JAI. Surse oficiale susțin că la această oră au loc negocieri între miniștrii de interne ai UE și cel al Austriei, după ce s-a intrat în blocaj la Consiliul JAI.

Germania și Luxemburg pun presiune pe Austria, refuzând să aprobe aderarea Croației, susținută de austrieci.  Jurnalistul Jack Parrock, corespondent la Bruxelles, scrie pe twitter că miniștrii Afacerilor Interne din UE nu reușesc să găsească unanimitatea pentru a conveni asupra accesului la Schengen pentru România, Bulgaria și Croația.  Parrock mai notează că reprezentanții în Jai ai statelor membre se despart acum pentru negocieri separate. „Am auzit că Germania și Luxemburg amenință că vor bloca accesul Croației la Schengen dacă veto-urile nu sunt ridicate împotriva Bulgariei și României”, mai scrie Jack Parrock, potrivit digi24.ro.

UPDATE: Admiterea României ar putea fi amânată pentru martie sau decisă ca o aderare etapizată începând din 2023

Admiterea României în Schengen ar putea fi amânată pentru Consiliul JAI din luna martie sau ar putea fi decisă în şedinţa de joi a Consiliului o aderare etapizată începând de anul viitor, decizia depinzând de atitudinea Austriei care şi-a reconfirmat joi dimineaţă opoziţia faţă de acceptarea ţării noastre în Schengen, declară surse politice.

Conform surselor citate, există varianta în care Austria votează împotriva aderării României şi propune ca subiectul sa fie discutat la JAI în martie. O altă situaţie este aceea în care  Austria votează o solutie de compromis, respectiv aderarea României etapizată anul viitor.

UPDATE: Austria se va opune aderării României şi Bulgariei la Schengen

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a anunțat că Austria se va opune aderării României și Bulgariei la Schengen înainte de reuniunea JAI. Reacţionând la această declaraţie, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a spus că nu înţelege poziţia Vienei şi n-o împărtăşeşte, Germania susţinând aderarea tuturor celor trei ţări – Croaţia, România şi Bulgaria.

Şi Franţa a anunţat că sprijină extinderea Schengen la cele trei ţări, prin vocea ministrului său de interne, Gerald Darmanin.

Zi de foc pentru România privind Spațiul Schengen

„Miniştrii vor discuta despre aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croaţia şi România şi vor urmări să adopte decizii în această privinţă. Miniştrii vor evalua, de asemenea, situaţia generală a spaţiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceştia se vor concentra în special pe combaterea introducerii ilegale de migranţi şi pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, este anunţul făcut miercuri de Consiliul UE, care a fost salutat de clasa politică românească în condiţiile în care existau temeri că Austria ar putea cere scoaterea acestui subiect de pe agendă.

Consiliu JAI la Bruxelles astăzi, cu aderarea României pe agendă. Tensiunile sunt la cote maxime

Pentru că se discută despre tema Schengen, în marja Consiliului JAI va avea loc mai întâi o reuniune a Consiliului Schengen, programat la ora locală 10:00 (11:00, ora României), după care Consiliul JAI propriu-zis va avea loc de la ora locală 12:25 (13:25, ora României).

Sosirile miniştrilor de interne au început cu ora locală 9:00 (10:00 ora României), atunci când sunt de aşteptat şi scurte declaraţii, în special din partea lui Vít Rakušan, ministrul ceh de interne, care va prezida reuniunile, întrucât Cehia deţine preşedinţia Consiliului UE.  Alte teme de discuţie în Consiliul JAI se referă la migraţie şi azil, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, abuzuri sexuale asupra copiilor şi rezilienţa infrastructurii critice.

Primele declaraţii în urma Consiliului JAI, care vor fi făcute de ministrul ceh de interne, sunt aşteptate în jurul orei 13:15 (14:15, ora României), după care urmează o pauză de prânz, iar miniştrii de interne din UE îşi vor relua discuţiile de la ora 15:15 (16:15, ora României). Conferinţa de presă finală, de la încheierea reuniunii, este programată la ora 19:00 (20:00, ora României), potrivit programului transmis de Consiliul UE.

În prezent la Spaţiul Schengen au aderat 26 de ţări. Dintre acestea, patru nu fac parte din Uniunea Europeană: Norvegia, Islanda, Elveţia şi Lichtenstein, în timp ce patru state – România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru – sunt membre UE, dar nu au fost admise în Schegen. Orice decizie legată de Spaţiul Schengen trebuie discutată mai întâi în Consiliul Schengen, din care fac parte toate ţările care au fost primite în spaţiul de liberă circulaţie.

Se împlinesc 11 ani de la dorința României și Bulgariei de a intra în Schengen

România şi Bulgaria aşteaptă din 2011 să intre în Schengen, în timp ce în cazul Croaţiei, care a aderat la UE în 2013, pare să existe mai multă disponibilitate pentru aderare.

De-a lungul timpului, au existat mai multe decizii favorabile intrării României şi Bulgariei în Schengen atât din partea Parlamentului European, cât şi din partea Comisiei Europene. Numai că în acest caz decizia aparţine Consiliului UE, în speţă liderilor UE, iar unele state membre au ridicat diverse obiecţii legate cu precădere de capacitatea celor două ţări de a avea un control eficient la graniţe, în condiţiile în care aveau probleme de corupţie, consemnate ca atare în rapoartele monitorizării din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Franţa şi Germania au fost principalele voci care se opuneau de mulţi ani intrării României în Schengen, iar anul acesta, odată cu ridicarea MCV, ele au fost convinse să renunţe la veto. Treptat, au fost înlăturate reticenţele şi în cazul altor state, în special nordice. România a trecut cu bine două evaluări tehnice voluntare în ultima vreme şi în cele din urmă a convins şi Olanda şi Suedia, astfel că până în ultima clipă un singur stat a rămas potrivnic: Austria. În cazul Bulgariei, e vorba şi de Olanda.

Austria refuză intrarea României și Bulgariei în Schengen

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat miercuri seara, într-o conferinţă de presă cu liderul PPE, Manfred Weber, că ministrul de interne al ţării sale are „un nou calendar pentru primăvara următoare” în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Schengen. El a sugerat, de asemenea, că România nu ar urma să fie decuplată de Bulgaria în privinţa aderării la Schengen.

Europarlamentarul Rareş Bogdan, care a fost la reuniunea PPE de la Viena şi a avut ocazia să vorbească cu Nehammer, a declarat că ar fi vorba despre luna martie ca nou termen al aderării României la Schengen. Pe de altă parte, el a dezvăluit că nu a putut avea o discuţie concretă şi cu argumente solide din partea interlocutorului austriac, care, în plus, ar fi acuzat că şefi ai unor companii austriece din România s-ar fi plâns de „presiuni” din partea unor autorităţi ale statului român cu privire la facilitarea sau direcţionarea unui „anumit vot” în Consiliul JAI.