NEWS

Zi decisivă privind bugetul de stat al României pe 2025. Avize favorabile pe bandă rulantă. CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor UPDATE

Zi decisivă privind bugetul de stat al României pe 2025. Avize favorabile pe bandă rulantă. CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor UPDATE
Politicienii care dezbat bugetul de stat Foto: Colaj MediaFlux

Marţi încep dezbaterile asupra Legii bugetului de stat şi Legii asigurărilor sociale în Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului. Se vor lua ultimele decizii cu privire la împărțirea banilor pentru ministere.

UPDATE: Bugetele instituţiilor de forţă, avizate favorabil în comisia de Apărare

Mihai Fifor, vicepreşedintele comisiei de Apărare, anunţă marţi că bugetele instituţiilor de forţă au fost avizate favorabil în cadrul comisiei. Este vorba de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi rezervele statului.

Potrivit deputatului PSD, aceste vor susţine modernizarea echipamentelor, pregătirea personalului şi consolidarea capacităţii operaţionale, astfel încât România să fie pregătită pentru orice provocare.

”Bugetele instituţiilor de forţă, avizate favorabil: investiţie în siguranţa României. Astăzi, în cadrul Comisiei pentru Apărare, am avizat favorabil bugetele pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi rezervele statului”, a scris Fifor pe Facebook.

El arată că aceste instituţii sunt pilonii securităţii şi ordinii publice, iar finanţarea lor adecvată este esenţială pentru protejarea cetăţenilor şi a intereselor naţionale.

Potrivit lui Fifor, bugetele aprobate vor susţine modernizarea echipamentelor, pregătirea personalului şi consolidarea capacităţii operaţionale, astfel încât România să fie pregătită pentru orice provocare. ”

Siguranţa nu este un lux, ci o necesitate, iar datoria noastră este să asigurăm resursele necesare pentru ca aceste instituţii să funcţioneze eficient. Vom monitoriza îndeaproape modul în care aceste fonduri sunt utilizate, astfel încât fiecare leu să fie investit responsabil, în interesul cetăţenilor şi al ţării. Onoare si Patrie!”, spune deputatul PSD.

UPDATE: Aviz favorabil pentru Senat și Camera Deputaților

Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci au dat raport favorabil, marţi, pentru bugetele Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru anul 2025.

Bugetul Senatului a fost avizat cu 24 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă”.

„Se stabileşte la suma de 277.940.000 lei. Asta înseamnă că bugetul Senatului – faţă de cel aprobat pe anul 2024 – cunoaşte o diminuare de 28,39%. Trebuie să vă mai informez faptul că sumele repartizate la toate cel şapte titluri se încadrează în limitele repartizate de Ministerul Finanţelor către Senat în aşa fel încât nu avem niciun leu solicitat în plus. Am redus lista de investiţii pentru acest an doar pentru reparaţii reabilitarea faţadelor celor două faţade ale clădirii.

Ne-am încadrat şi aici în suma repartizată de Ministerul de Finanţe, o să avem nevoie de puţin sprijin pentru anii următori, ţinând cont de faptul că această investiţie este foarte mare, dar are acord-cadru pe patru ani”, a declarat secretarul general al Senatului, Mario Ovidiu Oprea.

UPDATE: Curtea de Conturi a României a fost avizată

Propunerea bugetară 2025 pentru Curtea de Conturi a României a fost avizată, marţi, de comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, cu 24 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi nicio abţinere.

„Bugetul pe care sperăm să-l votaţi este unul echilibrat, care permite Curţii de Conturi să-şi îndeplinească mandatul ei constituţional (…) Pe cheltuielile de personal, ştiţi foarte bine că prin modificări la Legea 153, de anul trecut, Curtea de Conturi a suferit şi a fost aşezată grila de salarizare pe un alt nivel, iar acest lucru trebuie să fie acoperit şi anul acesta. De foarte mulţi ani nu s-au făcut angajări la Curtea de Costuri, foarte multă lume plecând în pensie. Anul acesta sunt în derulare 136 de posturi pentru care se derulează concursul, început de vreo două luni de zile, noi având un examen special, care a fost aprobat printr-un Memorandum al Guvernului. Toate aceste costuri, bineînţeles, trebuie să fie acoperite prin această creştere de personal (…)”, a declarat, în cadrul audierilor, vicepreşedintele Curţii de Conturi, Lucian Heiuş.

UPDATE: Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, marţi, bugetul pe anul 2025 al Administraţiei Prezidenţiale, fără amendamente

În cadrul dezbaterilor, consilierul prezidenţial George Vladimir Duhan a apreciat că bugetul este „acoperitor” pentru asigurarea desfăşurării activităţilor instituţiei, iar „eventuale ajustări” vor putea fi realizate cu prilejul rectificării bugetare.

„Acest proiect de buget permite continuarea programelor de investiţii ale Administraţiei Prezidenţiale, mai mult decât necesare pentru reabilitarea şi modernizarea unor elemente de infrastructură aferente sediului instituţiei complex Palat Cotroceni”, a spus Duhan.

Întrebările membrilor Comisiei au vizat o eventuală reducere a bugetului instituţiei, dar şi faptul că în acest an sunt majorate cu 20% creditele de angajament.

„Oricum, suma pe care trebuie să o plătească românii este uriaşă pentru un preşedinte care ocupă în mod abuziv Palatul Cotroceni”, a spus deputatul USR Cezar Drăgoescu.

De asemenea, Claudiu Năsui (USR) a dorit să ştie care va fi în 2025 costul cu deplasările externe.

UPDATE: Au început să vină avizele privind bugetele instituțiilor și ministerelor

CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor

Astfel, nu mai puțin de 700.000 de lei au fost incluși în bugetul pentru 2025 pentru cheltuieli cu medicamentele pentru actuali și foști judecători CCR, dar și personalul CCR.

„Cei 700.000, sumele sunt prevăzute în buget ca drepturi medicale pentru diferite categorii de personal, proporțional cu creșterea prețurilor medicamentelor”, a declarat reprezentantul CCR, care a recunoscut că judecătorii nu și le cumpără, sunt decontate”.

Click to display the embedded YouTube video

facade placeholder

Aviz favorabil pentru Ministerul Dezvoltării

Bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a primit, marţi, aviz favorabil, cu amendamente, în unanimitate, din partea comisiilor reunite de administraţie ale Parlamentului.

Pentru anul 2025 propunerile pentru creditele de angajament se referă la suma de 35,14 miliarde lei (în creştere cu 8,87%), iar pentru credite bugetare de 21,6 miliarde lei (în scădere cu 12,15%).

Aviz favorabil pentru Ministerul Culturii

Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Ministerul Culturii.

S-au înregistrat 14 voturi – „pentru” şi 7 – „împotrivă”.

Proiectul Guvernului propune credite bugetare de 2.490.008.000 lei, în creştere cu 37,29% faţă de anul curent, şi la creditele de angajament 1.404.761.000 lei, în scădere cu 1,16%.

Aviz favorabil pentru Ministerul Energiei

Bugetul Ministerului Energiei pentru anul 2025 în valoare de 15,274 miliarde de lei a fost votat, marţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu unele amendamente admise, cu majoritatea voturilor favorabile, 23 împotrivă şi o abţinere.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii de la Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat şi Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat au dezbătut şi avizat favorabil, cu unele amendamente, forma propusă de Guvern.

Aviz favorabil pentru Ministerul Muncii

Comisiile de specialitate reunite ale Parlamentului au aprobat, marţi, proiectul de buget al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, cu amendamente respinse.
Proiectul a fost avizat favorabil cu 29 de voturi pentru şi 23 împotrivă.

Aviz favorabil bugetelor instituţiilor din justiţie, printre care şi Ministerul Justiţiei

Comisiile juridice şi cele pentru constituţionalitate ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, bugetele mai multor instituţii din domeniu, printre care şi Ministerul Justiţiei.

Parlamentarii din cele patru comisii au dat aviz favorabil bugetelor, aşa cum au venit de la Guvern, pentru: Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Agenţia Naţională de Integritate.

Aviz favorabil pentru CNA, SRR și SRTV

Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat, marţi, favorabil, proiectul bugetului de stat pe anul 2025 pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune.

Pentru CNA s-au înregistrat 15 voturi „pentru” şi 5 „împotrivă”.
Pentru CNA, proiectul Guvernului propune la creditele bugetare 22,256 milioane lei, în creştere cu 29,52% faţă de anul trecut, şi la creditele de angajament 33,106 milioane lei, în creştere cu 91,84%.

Proiectul Guvernului pentru SRR a fost adoptat cu 12 voturi „pentru”, şapte – „împotrivă” şi o abţinere, în timp ce pentru SRTV s-au înregistrat 14 voturi „pentru”, şapte „împotrivă” şi o abţinere.

Pentru SRR proiectul Guvernului propune un buget de 446 milioane lei, în creştere cu 3,08% faţă de anul trecut.

Pentru SRTV, proiectul Guvernului propune un buget de 474 milioane lei, în creştere cu 0,18% la credite bugetare faţă de anul trecut şi cu 0,17% la credite de angajament.

Aviz favorabil pentru MAI

Comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, marţi, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Ministerul Afacerilor Interne.

S-au înregistrat 26 voturi – „pentru”, o „abţinere” şi 14 – „împotrivă”.

„Limitele de cheltuieli alocate pentru bugetul MAI pentru anul 2025 sunt superioare cu aproximativ 2,68% limitelor de cheltuieli alocate pentru anul anterior, respectiv au crescut de la 33,14 miliarde lei la suma de 34,04 miliarde de lei. Ca principiu şi concluzie generală, aceste limite de cheltuieli asigură o funcţionare satisfăcătoare a structurilor MAI pentru anul 2025, atât pe zona de misiuni desfăşurate şi planificate, cât şi pe zona de dezvoltare a ministerului. Sigur, sub următoarele condiţionalităţi: în primul rând o cheltuire riguroasă, o absorbţie foarte bună şi o execuţie bugetară disciplinată. În al doilea rând, o serie de prioritizări în cadrul instituţiei pe departamentele sale şi armele sale, la nevoie, şi, fără îndoială, cu un un efort de optimizare şi eficientizare în special a cheltuielilor de suport în zona de centrală a MAI „, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în cadrul dezbaterilor din comisiile de apărare reunite.

Proiectul Guvernului propune credite de angajament 35.187.656.000 lei, în creştere cu 1,63 % şi credite bugetare 34.029.061.000 lei, în creştere cu 2,68%.

Aviz favorabil pentru Ministerul Apărării Naționale

Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Ministerul Apărării Naţionale. S-au înregistrat 24 voturi – „pentru” şi 9 – „împotrivă”.

Guvernul propune pentru bugetul MApN 108.981.246.000 lei credite de angajament, în creştere cu 19,61% şi 42.755.030.000 de lei credite bugetare, în creştere cu 10,18 %.

Aviz favorabil pentru Ministerul Mediului

Bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2025 a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu majoritate de voturi şi nicio abţinere, fără niciun amendament aprobat.

„Mă bucur să constat, la fel ca şi dumneavoastră, că avem o creştere a bugetului Ministerului Mediului. În acelaşi timp, mă simt obligat să detaliez exact modul în care vom cheltui acei bani, cu speranţa că bugetul va fi aprobat şi putem să ne apucăm de treabă. Majorarea principală a bugetului vine din ambiţia pe care o avem să cheltuim mai mulţi bani din PNRR. Spun asta pentru că am propus în acest buget să cheltuim cu aproximativ 70% mai mult la PNRR decât am cheltuit în 2024. Şi tocmai această creştere masivă angrenează o majorare a bugetului, asta e bine de clarificat. Să nu creadă cineva că urmează să cheltuim banii pe costuri cu salarizarea, spre exemplu, pentru că nu este cazul”, a declarat, în cadrul audierilor, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Aviz favorabil pentru Agricultură

Proiectul de buget al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2025 a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 27 de voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”.

La proiectul de buget au fost depuse 9 amendamente, toate fiind respinse.

Aviz favorabil pentru STS

Comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil cu amendamente, marţi, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP). S-au înregistrat 25 voturi – „pentru” şi 16 – „împotrivă”.

Proiectul Guvernului propune credite de angajament 404.860.000 de lei, în creştere cu 4,41 % şi 443.293.000 de lei credite bugetare, în creştere cu 15,11 %.

Aviz favorabil pentru bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului

Bugetul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului pentru anul 2025, în valoare de 5,856 miliarde de lei, a fost votat, marţi, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, cu 57 de voturi pentru şi 35 împotrivă.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor de la Camera Deputaţilor, precum şi Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat, Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială şi Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat, au dezbătut şi avizat favorabil, cu unele amendamente, forma propusă de Guvern.

Prezent la şedinţă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, a precizat că bugetul propus spre avizare „înseamnă o creştere faţă de execuţia anului 2024 de 194% şi o creştere faţă de 2024 pe credite bugetare de 46,56%”. Ministrul a mai spus că, pe ansamblu, bugetul instituţiei de cheltuieli de personal, precum şi cel de bunuri şi servicii au scăzut cu 5%.

Aviz favorabil pentru Ministerul Sănătății și CNAS

Comisiile reunite de sănătate ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, proiectul bugetului de stat pe 2025 pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. S-au înregistrat 21 de voturi „pentru” şi 13 voturi „împotrivă”.

Toate cele 64 de amendamente depuse la bugetul Ministerului Sănătăţii şi patru la bugetul CNAS au fost respinse în bloc de parlamentarii celor două comisii. Proiectul Guvernului pentru Ministerul Sănătăţii propune venituri de 27.986.003.000 lei la creditele bugetare, în creştere cu 35,11% faţă de anul trecut, şi la creditele de angajament – 30.338.392.000 lei, în creştere cu 13,19%.

Pentru CNAS, proiectul Guvernului propune venituri totale în valoare de 77.220.381.000 lei, în creştere cu 6,71% faţă de anul trecut.

Aviz favorabil pentru ANSVSA

Proiectul de buget al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru anul 2025 a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 18 voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”. Niciunul dintre amendamentele propuse nu a fost aprobat.

Potrivit preşedintelui instituţiei, Alexandru Nicolae Bociu, bugetul Autorităţii pentru 2025 a fost diminuat semnificativ faţă de anul trecut şi va avea un „un puternic impact negativ din punct de vedere economic şi social asupra sănătăţii animalelor şi asupra sănătăţii publice”.

Încep dezbaterile asupra Legii care stabilește bugetul de stat pe 2025

Comisiile pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor dezbate Legea bugetului de stat şi Legea asigurărilor sociale începând marţi, la 10.30, urmând a participa ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Potrivit calendarului aprobat, marţi, între orele 10.30 şi 11.30, au loc dezbateri generale asupra Legii bugetului de stat şi Legii asigurărilor sociale, la care aprticipă ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Între orele 11.30 şi 12.30, se dezbat amendamente depuse la textul legii bugetullui de stat pentru 2025.

De la 12.30 încep dezbateri asupra Legii bugetului de stat, cu participarea ordonatorilor de credite.

Proiectul Legii bugetului de stat şi cel al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi dezbătute, miercuri, într-o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, iar joi este programat votul final.

Ce spune Consiliul Fiscal despre legea care definește bugetul de stat pentru 2025

Într-o opinie publică prezentată cu privire la Legea bugetului de stat pe anul 2025, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 și Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2025-2027, Consiliul Fiscal amintește că România face parte din cele opt state din UE care se află sub incidența procedurii de deficit excesiv, având cel mai mare dezechilibru bugetar.

„Este bine că s-a ajuns la un acord cu Comisia Europeană ca ajustarea macroeconomică (a deficitului bugetar) să se întindă pe mai mulți ani, considerând reformele implicate și magnitudinea corecției – de la peste 9% din PIB, dacă se ține cont de impactul deplin al recalculării pensiilor, la sub 3% din PIB. În noiembrie 2024, Consiliul UE a aprobat Planul Bugetar-Structural (PBS) al României”.

Anul 2024 a adus un deficit bugetar de 8,65% din PIB, al doilea cel mai mare deficit după cel din anul pandemiei, atunci când s-a situate la 9,55% din PIB. Cheltuielile au avut un ritm de expansiune aproape dublu față de veniturile bugetului public.

Tot în anul trecut, România a raportat și un deficit de cont curent de peste 8% din PIB. Acesta a fost cel mai mare între economiile emergente din UE, a cărui finanțare prin îndatorare este în proporție de peste 60%. Datoria publică a atins aproximativ 54% din PIB la finele lui 2024, „un nivel încă rezonabil față de media din UE, dar creșterea foarte rapidă din ultimii ani este amenințătoare”.

7% deficit, un vis ambițios

Ținta de 7% deficit în 2025 este foarte ambițioasă, mai arată Consiliul Fiscal. Se cer măsuri urgente atât pe partea de cheltuieli, cât și pe cea de venituri.

„Este de reamintit că România are cele mai joase venituri fiscale (inclusiv contribuții) din UE, cu excepția Irlandei. Ajustarea din 2025 este numai începutul corecției macroeconomice; măsuri vor trebuie adoptate și în anii următori. Corecția macroeconomică este obligatorie și pentru a diminua deficitul de cont curent, pentru a reduce presiunea pe moneda națională”.

Mai mult, execuția bugetară a anului 2024 indică un deficit cash de 8,65% din PIB, depășind cu mult ținta stabilită în bugetul inițial (5% din PIB), respectiv la rectificarea din septembrie 2024 (6,94% din PIB).

„Măsurile de corecție bugetară adoptate reușesc să stopeze tendința de adâncire a deficitului și să-l îndrepte către o diminuare considerabilă”, mai arată instituția.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele