Parlamentarii se pregătesc să schimbe Codul Muncii. Ca să nu fim sancționati de Comisia Europeană pentru că nu am implementat aceste măsuri la timp, autoritățile promit că ne vom alinia regulilor Uniunii chiar în acest an. Ce zile de concediu în plus ar putea avea românii?
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege depus de parlamentarii PSD si care ar trebui adoptat cât mai repede.
Cel mult 10 zile pe an, angajații românii vor putea să ceară legal învoire de la muncă pentru urgențe, fie că au o problemă de sănătate sau una de familie. Doar că zilele vor trebui recuperate ulterior, conform unei înțelegeri cu angajatorul.
Dacă sunt nevoiți să aibă grijă de o rudă din cauza unei boli, atunci oamenii vor putea primi concediu de 5 zile. Acestea nu vor trebui recuperate.
Avem două directive europene pe care ar fi trebuit să le implementăm până la începutul lunii august. Ministrul Muncii dă asigurări că legea va fi adoptă în Parlament in sesiunea de toamnă.
Marius Budăi, ministrul Muncii:
”Una dintre directive prevede echilibrul între viața profesională și viața privată a lucrătorilor și îngrijitorilor. Sunt discuții extrem de importante în UE, a venit timpul că și noi să le transpunem în legislația românească. Mă așteptam să fie transpuse până acum, dar sper ca în sesiunea de toamnă să fie dezbătute”.
Pe lângă concediul de îngrijitor și zilele pentru urgențe, în aceeași inițiativă, concediul paternal, adică cel de care beneficiază tatăl copilului, va fi de 10 zile, în loc de 5, cât e acum.
Concediul pentru îngrijirea copilului bolnav va putea fi dat până la vârsta de 12 ani, nu de 7 ani, cum prevede actuala lege.