Astăzi e ziua luptei decisive pentru Generația de Suflet a României. Echipa Națională înfruntă Slovacia de la ora 19.00 și toți românii așteaptă cu sufletul la gură calificarea în optimile de finală ale EURO 2024. Selecționerul Edi Iordănescu își dorește chiar locul întâi în grupă.
Edward Iordănescu consideră că „tricolorii” sunt în faţa unui moment istoric și se declară optimist în privinţa calificării în optimile de finală ale EURO 2024, înaintea ultimului meci din grupă, cu Slovacia.
„Suntem în faţa unui moment istoric pentru echipa naţională, un moment special, în faţa celui mai frumos moment al carierelor noastre de până acum. Noi suntem pregătiţi să primim acest moment cu bucurie, cu entuziasm, dar şi cu o mare responsabilitate. Această echipă are o identitate deja.
Unul dintre cele mai mari câştiguri este reprezentat de faptul că ne-am recâştigat spiritul şi identitatea. Sunt lucruri pe care le-am câştigat, ce trebuie să persiste în timp. Indiferent ce se va întâmpla, nu trebuie să le pierdem. Trebuie să învăţăm să ţinem de lucrurile bune”, a declarat Iordănescu.
Tehnicianul vede Slovacia ca pe una dintre cele mai bine organizate echipe de la EURO 2024
„Pentru mine, Slovacia reprezintă una dintre cele mai bine organizate echipe de la acest Campionat European şi eu îmi asum ce spun. I-am studiat foarte bine şi în campania de calificări, cât şi aici la EURO. Au un antrenor cu o şcoală solidă în spate, au o identitate clară, o echipă foarte echilibrată, matură, ştiu ce înseamnă un turneu final. Au şi o zi în faţă comparativ cu noi, însă mâine nu mai e vorba despre oboseală, despre presiune, ci numai despre inima mare a echipei naţionale. Noi nu vedem nimic altceva decât calificarea, indiferent cum se va întâmpla asta.
Slovacia este o echipă foarte echilibrată, o echipă foarte exactă, cu mecanisme clare, cu o complexitate de joc, sunt jucători care leagă foarte bine efortul şi concentrarea, sunt jucători cu o exprimare coerentă şi sunt trei-patru jucători care reprezintă pilonii pentru echipa lor. Am văzut datele statistice şi m-au impresionat. Cu siguranţă că va fi şi o luptă a puterii mentale mâine, pentru că ambele echipe avem şanse să mergem mai departe, dar fiecare trebuie să îşi păstreze echilibrul, înţelepciunea şi să ştie să reacţioneze în funcţie de contextul jocului”.
Iordănescu a precizat că jucătorii săi au fost foarte solicitaţi din punct de vedere fizic la meciul cu Belgia, pierdut cu 0-2 în faza a doua a grupelor Campionatului European.
„Am încercat să gestionăm cât mai bine această situaţie, meciul cu Belgia a fost cel mai solicitant de când eu sunt la echipa naţională. Au fost toţi parametrii la nivel foarte ridicat, cu mult efort, intensitate şi cu siguranţă că acest lucru te afectează. Dar de aia suntem 26 de jucători, fiecare trebuie să fie pregătit să intre cu atitudine exemplară, cu o mentalitate solidă. Eu am încredere mare în echipă, în resursele noastre, şi am încredere în tot ceea ce am construit în aceşti doi ani şi jumătate. Mâine la ora meciului indiferent cine intră pe teren trebuie să fie pregătit total”, a declarat Iordănescu, conform Agerpres.
Edi Iordănescu vrea calificarea în optimi, dar țintește chiar locul întâi în grupă.
„Noi jucăm pentru calificare şi mai mult decât atât, da, ne dorim locul întâi. Suntem încă pe primul loc şi ne dorim să terminăm pe locul întâi dacă se poate. Ne dorim asta pentru că şi din punct de vedere teoretic ai anumite avantaje şi mă gândesc la zile în plus de odihnă, de recuperare, dar şi la posibilii adversari. Dar cel mai important este să mergem mai departe”.
România se califică cu siguranță în optimi dacă nu pierde cu Slovacia.
În caz de remiză ar avea patru puncte, suficiente pentru a prinde măcar locul trei indiferent de ce se întâmpla la Belgia – Ucraina, pentru că are avantaj în fața Ucrainei în caz de egalitate de puncte.
Cu patru puncte și cu golaverajul pozitiv pe care îl are, +1, este imposibil ca România să nu fie una dintre cele patru ocupante de loc trei care se califică în optimi.
În cazul unui eșec cu Slovacia, România mai poate prinde optimile doar dacă Belgia o bate pe Ucraina și în celelalte grupe sunt cel puțin două formații clasate pe locurile trei care să aibă fie mai puțin de trei puncte, fie tot trei puncte, dar golaveraj mai slab decât al României, conform Digisport.
Sigur, contează în acest scenariu și la ce diferență ar fi eșecul contra Slovaciei.
17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA – Ucraina 3-0
17 iunie, ora 19:00 Belgia – Slovacia 0-1
21 iunie, ora 16:00 Slovacia – Ucraina 1-2
22 iunie, ora 22:00 Belgia – ROMÂNIA 2-0
Miercuri, ambele meciuri din grupa României se vor disputa la ora 19.00:
26 iunie, ora 19:00 Slovacia – ROMÂNIA, Frankfurt
26 iunie, ora 19:00 Belgia – Ucraina, Stuttgart